Australia a adoptat legea privind căsătoriile între persoane de același sex

Parlamentul Australiei a adoptat joi legea privind căsătoriile între persoane de același sex, ceea ce le-ar putea permite cuplurilor gay și lesbiene să-și legalizeze relația chiar de luna viitoare.

Mai trebuie doar ca guvernatorul general Peter Cosgrove, reprezentantul reginei Elisabeta în Australia, să promulge această lege, probabil zilele următoare, scrie Agerpres.ro.

Din cei 150 de membri ai Camerei Reprezentanților, camera inferioară a parlamentului australian, doar patru s-au opus joi proiectului adoptat săptămâna trecută de Senat cu 43 de voturi pentru și 12 împotrivă.

Adoptarea legii are loc după o consultare națională care a arătat că o mare parte din populație susține reforma în acest sens.

Rezultatul votului de joi a fost primit cu strigăte de bucurie, îmbrățișări și aplauze în Camera Reprezentanților, unde premierul de centru-dreapta Malcolm Turnbull a salutat cu entuziasm "o zi a iubirii, egalității și respectului". "Fiecare australian a avut un cuvânt de spus și a apreciat că așa este corect", a subliniat premierul.

Cuplurile de același sex din Australia luptă de multă vreme pentru recunoaștere și egalitate, în condițiile în care homosexualitatea a fost considerată o infracțiune în unele regiuni ale țării până acum două decenii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »