VREMEA REA face RAVAGII în lume: Ninsori abundente în Europa şi inundaţii severe în Thailanda

Embed:

Vremea extremă continuă să facă victime în întreaga lume. În timp ce ţările din Europa se confruntă cu ninsori abundente, în Thailanda au fost înregistrate inundaţii severe. Cea mai gravă situaţie se atestă în statele de pe bătrânul continent, unde, în ultimele zile, din cauza temperaturilor scăzute, peste 40 de oameni au murit. 

Cele mai multe victime din Europa au fost înregistrate în Polonia. Aproximativ 20 de oameni fără adăpost şi-au pierdut viaţa din cauza temperaturilor care au ajuns pe alocuri la minus 30 de grade. Pe lângă ger, locuitorii oraşul polonez Rybnik din sudul ţării se confruntă cu o nouă problemă. Din cauza cărbunilor folosiți pentru încălzire, aerul a devenit aproape irespirabil.

Vremea rea a făcut opt victime şi în Italia. În anumite regiuni ale ţării, trenurile nu mai circulă, iar mai multe drumuri au fost închise.

Situaţia nu este mai bună nici în Cehia. Acolo, numărul victimelor a crescut până la şase. Temperaturile au coborât până la minus 34 de grade Celsius.

Ninsorile abundente continuă şi în Franţa. Patru oameni au murit, iar 20 au fost răniţi după ce autobuzul în care se aflau s-a lovit de parapet și a intrat pe contrasens. Accidentul s-a produs din cauza carosabilului alunecos.

În Bulgaria, din cauza viscolului şi a ninsorilor, aproximativ 75 de mii de case au rămas fără electricitate.

Aceeaşi situaţie este şi în ţara vecină, România. Zeci de oameni care locuiesc pe litoralul Mării Negre au fost surprinşi să vadă aburi printre valuri. Experţii susţin că fenomenul se produce o dată la câţiva ani şi este cauzat de diferenţa mare dintre temperatura apei şi a aerului.

Între timp, în Thailanda au loc inundaţii severe. 25 de oameni au murit, iar doi au fost daţi dispăruţi. Salvatorii au evacuat sute de oameni ale căror case au fost înghițite de ape.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu