(VIDEO) Roşca la protest, în fruntea Comitetului pentru Apărarea Constituţiei

ACEEAŞI MĂRIE, ALTĂ PĂLĂRIE
Embed:

Ieri comuniştii, azi membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei. Protestele faţă de Alianţa pentru Integrare Europeană au continuat şi astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ca şi comuniştii, membrii Comitetului şi simpatizanţii lor cer demisia Coaliţiei de guvernare, dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate.

Comitetul susţine că actuala Alianţă de guvernare, prin organele de drept pe care le controlează, intimidează protestatarii.

"Copoii regimului dictatorial continuă să intimideze, pe tot teritoriul ţării, oamenii care susţin Comitetul pentru Apărarea Democraţiei şi Constituţiei. Ministerul Educaţiei face acelaşi lucru, Serviciul de Informaţie şi Securitate la fel", a declarat preşedintele CADC, Iurie Roşca.

Iată ce au spus oamenii prezenţi la protest:

"Această Alianţă a încălcat Constituţia ţării, ei deja nu mai ştiu cum să se menţină la putere, tinerii pleacă peste hotare, pe noi ne iau şi ne urmăresc prin intermediul poliţiştilor lor din diferite raioane."

"Am fost la protestele comuniştilor şi vin şi la protestele lui Roşca, deoarece ne-am săturat de actuala guvernare. Roşca este bravo. Suntem cu Roşca şi Voronin."

"Nu se respectă Constituţia. Jos Alianţa! Jos Alianţa!".

Membrii Comitetului au fost huiduţi de alţi protestatari, care se aflau de partea cealalată a străzii.

"Noi nu vrem cu trădătorii, care ne-au împuşcat neamul şi ne-au deportat în Siberia. Iuda, iuda, iuda, iuda, iuda, voroşca".

Comitetul susţine că va continua protestele până în luna aprilie.

Ultimele articole Politică

Interesele politicienilor şi împotmolirea în Parlament a reformei propuse de Ministerul Economiei

Atragerea capitalului privat în sectorul public este reforma propusă de ministrul Economiei,...»

Lupu îi face din deget lui Filat: Este ultima dată când accept legile pe ultima sută de metri

Preşedintele Parlamentului Marian Lupu spune că proiectul Legii privind reforma Centrului...»

Ne numim Republica Moldova de 21 de ani

Sărbătoare astăzi pentru cetăţenii moldoveni. Ţara noastră aniversează 21 de ani de când fosta...»

Socialiştii nu vor vota Legea privind egalitatea de şanse

Grupul parlamentar al socialiştilor va vota împotriva adoptării Legii privind egalitatea de...»

Coaliţia Nediscriminare: Guvernul se grăbeşte cu Legea privind egalitatea de şanse

Coaliţia Nediscriminare este nemulţumită de modul "netransparent" în care Guvernul a avizat...»

Faza zilei la Guvern: Cum Formuzal se dă huţa VIDEO

Zi tensionată la Guvern după ce ministrul Justiţiei a solicitat introducerea pe ordinea de zi...»

Articole relationate

Roşca nu se lasă: Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a protestat şi astăzi

Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a organizat, astăzi, un nou miting de...»

Protest anti Roşca: "Unu doi, unu doi, Iurie Roşca la gunoi!"

Simpatizanţii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei au protestat din nou în...»

Iurie Roşca pe listele PCRM la alegeri

"Dacă în Republica Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate, Iurie Roşca ar...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Uliana a spus:
email 0 email
Uliana
Miercuri, 22 Februarie 2012 08:24
,,Frățioare,, Roșca , - bagă seamă, nu știu cine, nu știu de ce dar au eliberat kilerii din pușcărie, se vorbește că nu numai Micu e la libertate ci încă doi, vai-vai-vai...
Cine oare i-a scos din pușcărie, de ce????
răspunde
Maria a spus:
email 1 email
Maria
Marţi, 21 Februarie 2012 12:29
Spuneti ca Rosca este tradator,prin ce anume a tradat el R.M.,prin votul care laacordatlui Voronin in 2005,pai fratilor sa nu uitam ca si acelas Diacov,marele democrat si acelas Filat au votat pentru Voronin in 2005
răspunde
Maria a spus:
email 3 email
Maria
Marţi, 21 Februarie 2012 12:26
Bravoo CACD!!!Avemnevoie de schimbare,numai putem rezista politicilor promovate de catre AIE...Vrem alegeri anticipate....Vrem o guvernare cu adevarat democratica...o guvernare care sa asigure bunastarea cetatenilor R.M....Cei care isi batjoc de legea suprema sa-si dea demisia!!!
răspunde
Stefan a spus:
email -1 email
Stefan
Luni, 20 Februarie 2012 22:34
Rosca nu are nimic sfint. Prieteni n-are, parinti n-are, tara n-are, familie n-are. Si acest individ, pe care doar iadul i-l ateapta, vrea sa ne mai faca fericiti? Macar nu se pricepe [oare nu se pricepe?] prostul, de ce i-l lauda dusmanii.
răspunde
Alexei a spus:
email -4 email
Alexei
Luni, 20 Februarie 2012 19:22
Deocamdata Rosca ramine cel mai mare tradator de neam si vinzator de tara de la independenta incoace. A tradat tot si pe toti.
răspunde
roman a raspuns:
email -4 email
Luni, 20 Februarie 2012 21:36
tap ispasitor intocmai a ramas d.Rosca si trbue sa fii un mare patriot ca sa jertvesti cu imajinea,cu propriul partid,cu viitorul pentru popor .de ce minciuna noua moldovenii ne este mai aproape,?
Alexa a spus:
email 1 email
Alexa
Luni, 20 Februarie 2012 18:39
Ю.РОШКА, чище любого из Провластных политиков, хотябы потомучто Не Врет, и Не крадет. АЕИ-2 погрязли во Вранье и Беспределе. Поэтому сегодня, подавляющее большинство ГРАЖДАН МОЛДОВЫ, их Ненавидит. За УЗУРПАЦИЮ ВЛАСТИ. И правильно делают. ЖОС АЛЬЯНСА !!!!!!!!
răspunde
pentru terpile a raspuns:
email 1 email
Luni, 20 Februarie 2012 19:15
jos veniticii ca tine. mai,oaie,in MOLDOVA se vorbeste in limba de stat. tu dute-n chizda mate cu limba ta de ciurci.
petru a spus:
email -2 email
petru
Luni, 20 Februarie 2012 18:22
ar fi de folos pentru toti protestatarii lui Vorosca sa stie unde au ajuns cei care au luptat cinstit pentru neam si tara din cauza lui: pe toti ia tradat, jefuit si vandut. om fara onoare si scurpule.
răspunde
дядя миша a spus:
email -2 email
дядя миша
Luni, 20 Februarie 2012 18:10
ROSCA IUDA S-A VINDUT SI O SA SE MAI VINDA. S-A DEPRINS OMUL SA SE VINDA,I-A INTRAT IN SINGE. A RAMAS IN ISTORIA MOLDOVEI UN TICALOS, TRADATOR,SI O LEPADATURA DE 2 BANI.
răspunde
Lora a spus:
email 0 email
Lora
Luni, 20 Februarie 2012 18:07
As vrea sa-i vad pe Rosca si Misin intr'un copac.
răspunde
victor a spus:
email -1 email
victor
Luni, 20 Februarie 2012 16:07
ceea ce si trebuia de demonstrat...cei care se duc la protestele lui roska si voroin de fapt sunt junii si acei si sunt bine platiti...la fel se vede foarte bine faza ca vin si cei care il huiduiesc pe roska. Sunt RPO AIE...JOs Comunistii.
răspunde
Citeste mai multe comentarii afişează următoarele 10 comentarii Citeste mai multe comentarii
Citeste mai multe comentarii afişează toate comentariile Citeste mai multe comentarii
CHISINAU LIVE »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward