(VIDEO) Geta Burlacu s-a dat în spectacol aseară, după ce a făcut accident

SHOW A LA GETA BURLACU

Spectacol nocturn cu Geta Burlacu. Noaptea trecută, vedeta a tamponat o maşină parcată pe marginea unui drum din sectorul Botanica al Capitalei. Martorii susţin că interpreta era în stare de ebrietate şi a fugit de la locul accidentului. La scurt timp ea a revenit, însă, şi a oferit un spectacol pentru trecători. Poliţiştii susţin, însă, că interpreta nu a consumat alcool.

Accidentul a avut loc în jurul orei două, pe strada Plaiului din Capitală. Văzând jurnaliştii, interpreta nu a ezitat să se dea în spectacol.

Deşi martorii spun că vedeta era în stare de ebrietate, Geta Burlacu îi contrazice. Mai mult, ea chiar povesteşte cât de atentă este atunci când se află la volan. "Deseori mă strădui foarte mult să trec foarte atent pe lângă fiecare maşinuţă foarte bună sau foarte bună pentru stâpân, ca să nu o ating", relatează interpreta.

"Se afla în stare de ebrietate. Avea miros de alcool. Poliţia Rutieră a hotărât să o lase. Mă rog, e Geta Burlacu, e artistă şi să-i de-a pace", a declarat unul dintre martori.

Potrivit poliţiştilor, testul de alcoolemie a dat un rezultat negativ. Acum oamenii legii cercetează circumstanţele în care s-a produs accidentul. Cert este că, după tamponare, interpreta a urcat din nou la volan.

 

Ultimele articole Eveniment

Găgăuzia vrea organizarea unui referendum privind aderarea la Comunitatea economică eurasiatică

Deputaţii din Adunarea Populară a Găgăuziei vor în Comunitatea economică eurasiatică. Aleşii...»

La Comrat, divergenţele între Comitetul Executiv şi Adunarea Populară a Găgăuziei iau amploare

Conflictul dintre Comitetul Executiv şi Adunarea Populară de la Comrat ia amploare. Spiritele...»

Azi bărbaţii primesc de la femei felicitări şi cadouri

23 februarie este Ziua apărătorului Patriei . Este una din puţinele zile din calendar, când...»

Despre cumătrismul politic LIVE la Fabrika ACUM ŞI ÎN SCRIS

(UPDATE 22:45) Ion Dron : Relaţiile de cumetrism trebuie să înceapă a se schimba de la cei care...»

Noi detalii în cazul lui Baghirov: A fost audiat şeful penitenciarului numărul 13, din Capitală, unde a fost deţinut bloggerul rus

Deputaţii continuă să investigheze cazul lui Eduard Baghirov . După două luni de la ultima...»

Executivul a aprobat o nouă listă de activităţi privind liberalizarea regimului de vize cu UE

Executivul a aprobat, astăzi, o nouă listă de acţiuni, care urmează să fie efectuate până la...»

Articole relationate

Geta Burlacu şi Alex Calancea Band vor lansa un nou album intitulat "Cine iubeşte"

Interpreta Geta Burlacu şi Alex Calancea Band au anunţat despre lansarea noului album "Cine...»

Geta Burlacu şi "Alex Calancea Band" lansează un nou album intitulat "Cine iubeşte"

Interpreta Geta Burlacu şi "Alex Calancea Band" lansează în această seară un nou album cu piese...»

(VIDEO) Geta Burlacu după accident: Regret, eram în ŞOC

Interpreta Geta Burlacu susţine că regretă incidentul care s-a produs în cursul nopţii în...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
nic a spus:
email 0 email
nic
Joi, 18 August 2011 06:45
Aceasta este realitatea!Aceasta este fata MOLDOVEI!Asa sunt toti care au cite un post oarecare!Aceasta este fata politiei!NOI NU AVEM POLITIE,dar avem paznici ai vedetelor si guvrnantilor!Pentru ce noi ii intretinem si ei primesc leafa?PE a cui drepturi le apara ei?Am asteptat schimbari DOMNILORI DEMOCRATI!Numai denumirile de partide sunt diferite dar dintr-o tita sugeti toti,si pe aceisi BOI mergeti calare!CU asa mentalitet locul moldovenilor este in fundul Sibiriei da nu in Europa!!!!!!!!!!!!
răspunde
Alla a spus:
email 3 email
Alla
Duminică, 10 Iulie 2011 20:00
Kon4ennaya ovta! Oai proasta si ubitaia, si musori kon4ennaya kare io dat drumul! Jivotnye! Legea trebuie sa lucreze pentru toti! Sma kak in asa tara proasta!
răspunde
oleg007o a spus:
email 3 email
oleg007o
Duminică, 10 Iulie 2011 11:44
Domnule ministru de interne eu cred ca trebue sa faceti o atestare la Politia Rutiera. RUSINE POLITIA RUTIERA. PUBLICA BRAVO
răspunde
sergiu a spus:
email 2 email
sergiu
Duminică, 10 Iulie 2011 09:35
Testul a dat rezultat negativ ?! Pe imagini se vede clar tabloul clinic unei stari de ebrietate. Rusine Geta! Rusine Politia Rutiera.Poate voi jurnalistiiinitiati vreo ancheta... Sau...
răspunde
naomi a spus:
email 4 email
naomi
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 18:00
Geta cu Trompeta a papadit. Tare ma enerveaza individa asta, acum si mai si...
răspunde
leo a spus:
email 5 email
leo
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 17:59
E beată criţă, ce să mai? Foarte penibilă.
răspunde
X-X a raspuns:
email 5 email
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 20:57
dar poate sub influenta unor substante... sau era extenuata la 350%..
nik_raiser a spus:
email 4 email
nik_raiser
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 16:35
ea nu poate zice mama ,mentii tot sunt beti de aceea nu au zapah ,sub fusta so miroase ca credca sho facut clizma cu alcool
răspunde
curvotina a spus:
email 4 email
curvotina
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 16:32
inchisa la tiureaga si fututa intre buci acolu (din cauza la handikapati beti la volan mor oameni nevinovati)
răspunde
Ion a spus:
email 8 email
Ion
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 14:42
JITA !!!!!!!
răspunde
Iurie a spus:
email 6 email
Iurie
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 14:39
Frumos din partea ei si a politistilor care i-au permis sa urce din nou beata la volan. O sa mai cinte la citeva "corporative" pentru politie si se va erta si acasata, doar traim in tara "ninuniilor"
răspunde
Citeste mai multe comentarii afişează următoarele 10 comentarii Citeste mai multe comentarii
Citeste mai multe comentarii afişează toate comentariile Citeste mai multe comentarii
CHISINAU LIVE »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing