Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului de la Bucureşti

Fostul premier Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Decizia a fost contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuțiile lui Mihai Busuioc, informează Agerpres

Premierul Sorin Grindeanu a putut face acestă mișcare după ce, printr-o hotărâre, publicată, de asemenea, în Monitorul Oficial, i-a delegat atribuțiile de secretar general al Guvernului lui Alexandru Mihai Ghigiu, eliberându-l din funcție pe Mihai Busuioc. Delegarea atribuțiilor a fost făcută pentru că Mihai Busuioc a refuzat contrasemnarea actelor premierului, așa cum prevede legea. 

Decizia de înlocuire a fost luată "având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (...), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţie", se arată în decizia apărută în Monitorul Oficial și citată de Digi 24. 

În urma acesteia a fost publicat și oridinul prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, iar, prin acelaşi ordin, Victor Ponta a fost numit în funcție.

"Începând cu data prevăzută la art. 1 (vineri - n.r.), domnul Victor Viorel Ponta se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru", se arată în ordinul citat. 

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu