VALIZA viitorului: Îţi va încărca bateria smartphone-ului, iar localizarea ei nu îţi va mai da bătăi de cap

Valizele viitorului se concentrează pe două elemente-cheie: posibilitatea ca utilizatorii să poată urmări localizarea obiectelor personale și un spațiu de încărcare pentru dispozitivele moderne pe care le avem mereu cu noi, scrie playtech.ro.

O companie vrea să ducă lucrurile cu un pas mai departe, astfel încât a creat o valiză care poate urmări proprietarul.

„Orice obiect poate fi inteligent și robotic. Noi vrem să aducem roboții în viața de zi cu zi”, a spus Alex Libman, CEO al NUA Robotics.

Bluesmart este compania care produce geamantane și valize și a reușit să adune mai mult de două milioane  de dolari într-o strângere de fonduri pe Indiegogo.

Valiza futuristă poate fi urmărită prin smartphone, oferă baterie de rezervă și poate estima destul de precis greutatea totală.

NUA Robotics ridică ștacheta pentru noțiunea de „produs inteligent”. Valiza are senzori și se conectează prin Bluetooth la o aplicație pentru smartphone, localizându-și în permanență stăpânul și urmărindu-l.

Cei de la Mashable au văzut doar un prototip în faza de testare, dar Libman spune că speră să comercializeze o versiune în aproximativ un an.

Desigur, tehnologia ar putea fi utilă pentru mult mai multe obiecte, dincolo de valize. De exemplu, nu ar fi rău să avem coșuri de cumpărături care să nu necesite să fie împinse.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu