Un microbuz cu pasageri moldoveni, implicat într-un ACCIDENT GROAZNIC în România (FOTO/VIDEO)

Embed:

Un microbuz din Republica Moldova a fost implicat într-un accident rutier produs în judeţul Iaşi, România. În urma accidentului, trei moldoveni şi un cetăţean german au fost transportaţi la Spitalul municipal Paşcani.

Totul s-a întâmplat în această dimineață la orele 08:00. Patru victime au fost încarcerate, iar la faţa locului au intervenit trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță, două SMURD și pompieri.

Victimele se aflau într-un microbuz din Republica Moldova, la care era atașat o platformă ce transporta un autoturism. Șoferul a pierdut controlul direcției, s-a izbit de un parapet, apoi de un cap de pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Șoferul în vârstă de 45 de ani este Eduard Scrob, alături de el se afla Ludmila Sofianciuc de 62 ani, Nina Ivanova de 58 ani, toți din Republica Moldova și Raisa Kraudshnaider de 61 de ani din Germania.

Toate persoanele care au avut de suferit au fost transportate la spital, starea lor fiind stabilă.

Polițiștii români au deschis o anchetă. Șoferul microbuzului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, potrivit newspascani.com.

Cele mai noi știri
Social

Peste 3.500 de gospodării din Nisporeni au fost conectate la un apeduct modern

Visul a zeci de mii de localnici din raionul Nisporeni de a avea acces la apă potabilă...»

Trei indivizi sunt căutaţi de Poliţie. dacă îi cunoşti, anunţă imediat oamenii legii (VIDEO)

Trei indivizi necunoscuţi sunt căutaţi de oamenii legii, fiind suspectaţi de furt . Persoanele...»

NEREGULI GRAVE în mai multe farmacii din ţară. Ce au descoperit inspectorii Agenţiei Medicamentului

Zeci de nereguli au fost depistate în mai multe farmacii din ţară, în urma unor controale...»

Maşină de circa 12.000 de euro, căutată de Interpol, descoperită la Leușeni. Cine se afla la volan

Un autoturism de circa 12.000 de euro, care figura în baza de date a Interpol ca fiind căutat...»

ÎNTORŞI DIN DRUM: 27 de cetăţeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova

La "frontiera verde" și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au documentat 105...»

"Edelweiss" continuă să investească în fericirea copiilor! Un nou teren de joacă, inaugurat la Grozeşti

O societate sănătoasă începe de la copiii fericiţi. Micuţii din satul Grozeşti, Nisporeni, au...»


Descarcă aplicația ȘTIRILE PUBLIKA.MD din chrome web store
Abonare newsletter
cele mai citite: 24 ore 7 zile
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »