Un băieţel de şapte ani a impresionat internetul. Ce mesaj a transmis către Ministerul Educației

Embed:

A găsit şase greşeli în Abecedar, în timp de doar câteva minute. Este performanţa unui băieţel de şapte ani din Bubuieci, care a devenit cunoscut pe internet, după ce a venit cu un mesaj către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Dani Gonţa spune că maturii trebuie să fie atenţi, pentru că cei mici sunt creativi şi pot vedea realitatea în cele mai mici detalii. 

Dani Gonţa este în clasa întâi şi a dat dovadă de creativitate şi spirit de atenţie când a găsit într-o ilustraţie din Abecedar nu una sau două, ci tocmai şase greşeli.

"Sunt mai multe şi mai puţine piese decât trebuie. Piesele albe şi capturateşi pe tablă deja sunt 17, pe când negre sunt în total 13. Pe când, în realitate şi albele, şi negrele sunt 16."

Elevul a ţinut să transmită şi un mesaj video către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, despre aceste greşeli. În mai puţin de două zile, postarea a adunat peste 260 de mii de vizualizări şi sute de comentarii.

"Nu cred că toţi profesorii aceştia nu ştiu să joace şah."

Micul elev spune că greşelile sunt evidente pentru cei care pot juca şah. Anume această pasiune a lui l-a făcut să observe aceste detalii. Mai mult decât atât, Dani ne-a spus şi nouă câteva strategii de succes pentru jucători.

"Poţi să foloseşti dama şi tot e automat "mat", pentru că dacă tot vine aici, tot e automat "mat". Trebuie să se apere cu ceva, dar nu are cu ce."

În primele zile de şcoală, Dani Gonţa spune că a descoperit şi lucruri care îi plac.

"... şi pauza, chiar dacă e mică, e bună şi mâncarea."

Iar în viitor, băiatul are planuri mari.

"Vreau să am două munci. Degustător de bomboane, pentru că îmi plac mie mult dulciurile şi vloger."

Mama lui Dani povesteşte că a observat că acesta are memorie vizuală foarte bună şi este creativ şi a hotărât să îl ajute să aibă propriul vlog.

"Eu încerc să îmi educ copiii altfel. Eu mă uit la necesităţile lor şi niciodată nu o să fac ceea ce ei nu vor să facă şi, respectiv, am încercat să vorbesc cu el ca cu un matur."

Pe pagina de facebook, Dani are aproape 3000 de persoane care îi urmăresc postările.



Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu