Tinere din Moldova, duse pentru prostituţie în Germania. Cum au fost racolate (VIDEO)

Embed:

Timp de trei luni de documentare, Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigație în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), au anihilat activitatea infracțională a unui grup criminal, specializat în comiterea infracțiunilor legate de proxenetism internațional și anume prestarea serviciilor sexual-comerciale în Germania.

Astfel, forțele de ordine au stabilit că din grupare fac parte persoane cu vârste cuprinse între 26 și 52 de ani, un cetățean al Germaniei şi trei cetățeni ai Republicii Moldova, doi dintre care dispun de cetățenia Federației Ruse, domiciliați pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene.

Aceștia, având repartizate rolurile, recrutau prin rețelele de socializare tinere cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, care erau transportate în Germania în scopul prestării serviciilor sexual-comerciale. În urma măsurilor de investigație, poliția a identificat patru tinere din Republica Moldova.

În cadrul unor măsuri speciale de investigaţie a fost reţinut în flagrant delict unul dintre principalii figuranți în vârstă de 47 ani, domiciliat în orașul Dubăsari.

Persoana reținută deține funcția de comandant de pluton a unei subunități cu destinație specială din cadrul Armatei de cazaci a Mării Negre.

Acesta a fost membru a unei grupări criminale din regiunea transnistreană, fiind condamnat în 2011 pe teritoriul acestei Regiuni pentru tâlhării, estorcări şi amenințare cu omor, iar în anul 2012 a fost amnistiat printr-un decret a președintelui.

Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare până la 10 ani.

Actualmente, unul dintre membrii grupării este învinuit de proxenetism și se află în arest preventiv pentru 30 zile, iar poliţia continuă investigațiile pentru a identifica alte tinere exploatate de această filieră, cât și reținerea celorlalți figuranți.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu