Subiectul demontării barierei de pe strada Ciocârliei din Chişinău, unde se presupune că locuieşte Oleg Voronin, a ajuns şi pe agenda preşedintelui interimar al ţării

ciocirli

Bariera de pe strada Ciocârliei din Chişinău, unde se presupune că locuieşte Oleg Voronin, a devenit o problemă naţională. Subiectul demontării acesteia a ajuns şi pe agenda preşedintelui interimar al ţării. Mihai Ghimpu i-a cerut ministrului de Interne să o înlăture.

Un grup de poliţişti s-a deplasat pe strada Ciocârliei pentru a demonta bariera instalată în zonă. Ministrul de Interne, Victor Catan, l-a asigurat pe şeful interimar al ţării, Mihai Ghimpu, că bariera de pe strada Ciocârliei va fi scoasă. Ministrul Catan a mai spus că, în acest sens, există un proces-verbal, care prevede că această barieră a fost instalată ilegal.

Amintim că acum două săptămâni, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut Poliţiei Municipale să demoleze cele 17 bariere din Chişinău, care restricţionează accesul transportului pe mai multe artere publice. Printre acestea se numără şi bariera din preajma blocului în care s-ar spune că locuieşte fiul liderului Partidului Comuniştilor, Oleg Voronin. Până acum toate aceste bariere au rămas intacte.

 

Ultimele articole Eveniment

Formuzal începe "lupta" pentru apărarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă din Moldova

Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, face apel către societate în vederea apărării drepturilor...»

Lupu, huiduit de GenderDoc: Sediul preşedintelui Parlamentului va fi pichetat

Organizaţia GenderDoc vrea ca Marian Lupu să-şi ceară scuze publice de la homosexuali . Astfel,...»

Episcopul Marchel cere ajutorul lui Voronin pentru a împiedica adoptarea Legii privind egalitatea de şanse

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, îl roagă pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, să...»

Paşii integrării Moldovei în UE: Adoptarea Legii privind egalitatea de şanse şi lupta împotriva corupţiei

Germania susţine eforturile Moldovei de a se apropia de Uniunea Europeană . Declaraţia îi...»

Politici şi strategii de dezvoltare a TIC din Moldova în cadrul Forului UIT

În perioada 22-23 mai, la Chişinău se desfășoară forul regional "Politica şi strategia de...»

Proiectul privind construcţia gazoductului Ungheni-Iași, proiect de importanță națională în Moldova și România

Premierul Vlad Filat şi omologul său român, Victor Ponta , au avut astăzi o convorbire...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Angela a spus:
email 0 email
Angela
Miercuri, 09 Iunie 2010 13:59
Clar ca trebuie scoase ....Lasa sa se mai dee cu lumea ....daca vor bariere ...sa si le puie la marginea paturilor
răspunde
Serjiu a spus:
email 0 email
Serjiu
Marţi, 08 Iunie 2010 21:09
SINTETI TARI DE CARACTERI, dupa bara va aparea o parima ,distrugeti si casele atunci vor simti cine conduce cu tara si orasu dar nu numai bara .
răspunde
Sandu a spus:
email 0 email
Sandu
Marţi, 08 Iunie 2010 18:31
Oameni prosti. Bariera exact ca si bradul!
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward