Starul din NBA, Kobe Bryant este sigur că va reveni în teren până la începutul noului sezon

Starul din NBA, Kobe Bryant este sigur că va reveni în teren până la începutul noului sezon, după accidentarea suferită în luna aprilie. Acesta a declarat că a început perioada de recuperare şi a promis că va reveni cât mai repede.

Vedeta formaţiei Los Angeles Lakers, Kobe Bryant a ajuns în Dubai, unde a vizitat o şcoală de baschet pentru copii.

Starul din NBA şi-a bucurat fanii, spunându-le că va reveni în curând pe teren. "Este foarte bine să devii tot mai puternic în fiecare an. Dar singurul obstacol al nostru este recuperarea mea. Am să mă strădui să-mi revin cât mai repede", a spus Bryant.

Kobe Bryant a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile, la piciorul drept în luna aprilie. Dacă va reuşi să se recupereze, baschetbalistul în vârstă de 35 de ani, va disputa cel de-al 18-lea sezon în NBA. Lakers va juca primul meci din noul sezon pe 29 octombrie, cu Los Angeles Clippers. Kobe Bryant mai are contract cu Lakers până la finalul sezonului 2013-2014.

Starul american nu a exclus faptul că ar putea pleca de la echipă după ce contractul îi va expira.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu