Sprinterul jamaican Usain Bolt a fost desemnat SPORTIVUL ANULUI 2016

Embed:

Sprinterul jamaican Usain Bolt a fost desemnat sportivul anului 2016 în cadrul celei de-a 18-ea ediții a Galei Premiilor Laureus. Atletul şi-a ridicat trofeul în cadrul unei ceremonii desfășurate la Monte Carlo.

Usain Bolt a cucerit trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în vara anului trecut. Campionul jamaican a pierdut însă anul acesta una dintre medaliile de aur cucerite la Beijing în 2008, după ce unul dintre colegii săi de ștafeta, Nesta Carter, a fost depistat pozitiv la reanalizarea eșantioanelor recoltate în 2008.

Gimnasta americană Simone Biles, în vârstă de numai 19 ani, a fost aleasă cea mai bună sportivă din 2016.

Ea a cucerit la Rio patru medalii de aur și una de bronz. Biles a devenit prima gimnastă care a cucerit Premiul Laureus, de la inaugurarea acestuia, în anul 2000.

Printre câștigătorii celorlalte premii atribuite în cadrul galei de la Monte Carlo se numără campionul mondial en-titre de Formula 1, pilotul germanul Nico Rosberg, care a câștigat premiul pentru "performanța anului".

Echipa americană de baseball Chicago Cubs a fost desemnată "echipa anului", iar înotătorului american Michael Phelps, cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, i-a fost atribuit premiul pentru "revenirea anului".

Câștigătorii au fost stabiliți în urma votului juriului format din membrii Academiei Laureus, printre care figurează și doi foști mari campioni români: gimnasta Nadia Comăneci și tenismanul Ilie Năstase.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu