Segway lansează două trotinete electrice

Segway, liderul mondial în furnizarea de mijloace electrice de transport personal, continuă extinderea liniilor sale de produse de consum prin lansarea a două trotinete electrice, Ninebot by Segway KickScooters, care vor fi expuse la IFA 2017 între 1 şi 6 septembrie la Berlin, Germania.

Potrivit bussinesmagazin, trotineta ES1 poate atinge o viteză maximă de 20 km/h şi are o autonomie de aproximativ 25 km*. Este dotat cu afişaj digital LED, sistem de frânare ABS şi viteză de croazieră.

Modelul ES2 poate atinge o viteză maximă de aproximativ 25 km/h şi are autonomie maximă de până la 25 km şi are un sistem de amortizare a şocurilor.

De asemenea există opţiunea de a adăuga oricăreia dintre trotinete, o a doua baterie. Acest lucru creşte autonomia până la 45 km* şi permite utilizatorilor de ES2 să atingă viteze de până la 30 km/h, să călătorească pe distanţe mai mari şi să abordeze pante mai abrupte. Ninebot by Segway KickScooters vor fi disponibile în Q4 2017. Preţurile modelelor vor fi anunţate tot în aceeaşi perioadă.

"Suntem încântaţi să ne adresăm, cu produsele noastre KickScooters, unui segment de piaţă aflat în creştere rapidă şi să lansăm aceste noi produse la IFA  Europe, unul dintre cele mai importante târguri de produse electronice de consum" a declarat Richard van Santen, Vice Preşedite de Vânzări şi Marketing, Segway Europe B.V. "

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu