Șeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, BLOCAT la "postul de control" din apropierea orașului Tighina (VIDEO)

Embed:

Un nou incident la linia administrativă cu regiunea transnistreană. Șeful-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc a stat blocat la așa-numitului post de control, din apropierea orașului Tighina.

CITEŞTE ŞI: IGP: Incidentul de la "postul de control" de lângă Tighina, o provocare la adresa autorităţilor Republicii Moldova

Trecerea i-a fost restricționată de un angajat al așa-numitului serviciu de forță din regiune. Acesta nu a putut, însă, să argumenteze de ce l-a oprit pe Cavcaliuc. 

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General al Poliţiei, incidentul s-a produs ieri la amiază.

Șeful adjunct al IGP, fiind membru Comisiei Unificate de Control, se deplasa la o ședință organizată săptămânal în oraşul Bender.

"Am fost stopat ilegal, au început provocările precum că mijlocul de transport poate să fie în căutare, se încalcă articolul 27 din Constituția RM care prevede dreptul la liberă circulație. Calificăm aceasta situație ca o provocare grosolană", a declarat şeful-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc. 

Gheorghe Cavcaliuc a fost lăsat să treacă de postul de control abia după 15 minute, când au intervenit membrii delegației Comisiei Unificate de Control din partea Chișinăului.

Potrivit co-președintelui CUC, Ion Solonenco, subiectul urmează să fie discutat la următoare ședință.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție din Bender a deschis dosar penal pe numele angajatului așa-numitului minister al securităţii din regiune, care a oprit automobilul lui Cavcaliuc.

"Noi am pornit dosar penal în baza articolului 176. Este vorba despre îngrădirea liberii circulației. Conform proceselor verbale ale Comisiei Unficate de Control, membrii comisiei au dreptul la liberă deplasare", a declarat șeful Inspectoratului de Poliție Bender, Pavel Voicu. 

Reprezentantul așa-numitului minister al securităţii din regiunea transnistreană a mai fost implicat în 2012 în reținerea a patru polițiști din cadrul inspectoratului din Bender.

Incidentul a avut loc la postul, instalat de administrația separatistă în satul Varnița, raionul Anenii Noi.

Ca urmare, cei patru polițiști au primit interdicția de a intra pe teritoriul regiunii transnistrene.

În 2014, tot acest bărbat a interzis trecerea încă a doi polițisti prin același post.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu