Ședință de URGENȚĂ la DSE: Accesul în instituțiile medicale e posibil. Situația revine la normal

Comisia pentru situații excepționale s-a convocat într-o nouă şedinţă, prezidată de Premierul Pavel Filip.

Autoritățile au prezentat informațiile actualizate privind procesul de lichidare a consecințelor și ajutorul oferit cetățenilor aflați în dificultate.

Șeful DSE, Mihail Harabagiu a vorbit despre accesul la instituții medicale și situația pe șosele la ora actuală.

”Situația revine la normal. Avem cele mai multe forțe implicate. La momentul actual avem destule forțe și mijloace. Ministerul de Interne are cele mai multe forțe implicate. Inspectoratul General de Poliție are peste 1.500 de angajați și 98 de unități tehnice implicate. În suport vine și Ministerul Apărării cu 322 de angajați și 24 unități tehnice.

În teritoriu la moment se lucrează pe domeniul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor efectiv 314 angajați cu 86 unități de tehnică. Pe teritoriul municipiului Chișinău lucrează peste 1.100 de angajați. 

Pe parcursul perioadei de raport au parvenit peste 700 de diferite apeluri și niciun apel nu a rămas neprelucrat. Toate solicitările cetățenilor au fost prelucrate și s-au efectuat diferite intervenții.

Au fost tractate mai multe microbuze, autobuze și automobile de pe traseele țării.

În prima jumătate a zilei ne-am concentrat pe deblocarea accesului la instituțiile medicale. La ora actuală, toate instituțiile medicale din municipiul Chișinău au acces la resurse medicale.

Au fost transportate spre instituții medicale patru femei gravide.

Referitor la deconectările de la energia electrică - cea mai gravă situație există la acest capitol. Au fost deconectate peste 583 de localități din 19 raioane, în UTA Găgăuzia avem deconectate 33 de localități, Orhei - 51, Ștefan Vodă -19, Hâncești - 38, Cahul - 26. 

Rămâne complicată situația pe traseele din țară”, a comunicat Şeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Harabagiu Mihail Sofronie.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu