Şase sfaturi ca să nu cazi pe gheaţă

Sursa: libertatea.ro

Am scăpat de ninsori, în schimb a venit gerul care a îngheţat toată zăpada. Trotuarele şi străzile s-au transformat în adevărate patinoare şi a apărut pericolul de a aluneca pe gheaţă şi a de a te accidenta. Pentru a evita acest lucru, iată câteva sfaturi despre cum să “te ţii pe picioare”.

1. Încălţămintea potrivită. În primul rând, pentru a nu aluneca pe gheaţă, este indicat să porţi încălţăminte cu talpă cauciucată, care are rizuri, de tipul bocancilor. Sub nici o formă nu te încălţa cu cizme sau cu ghete cu toc, pentru că te vor dezechilibra.

2. Mersul. Fii atent pe unde calci! De cele mai multe ori este greu să sesizezi unde sunt porţiuni îngheţate pe sub zăpadă. Pe timp de iarnă ar trebui să mergi mai încet şi să te concentrezi la fiecare pas. Nu te grăbi şi nu alerga după mijloacele de transport.

3. Mâinile. Nu-ţi ţine mâinile în buzunare, deoarece pericolul să păţeşti ceva grav este cu atât mai mare, dacă nu te poţi ajuta cu mâinile în momentul în care cazi. De asemenea, este indicat să porţi mănuşi, astfel nu îţi vei răni palmele.

4. Îmbrăcăminte comodă. E destul de important să te îmbraci gros, însă, atenţie, trebuie să ai şi libertate de mişcare. Dacă eşti înfofolit, nu te poţi mişca în voie, corpul e încordat, iar riscul de a aluneca este cu atât mai mare. Uită-te şi pe unde mergi! Fularul, căciula şi gluga nu trebuie să-ţi acopere toată faţa, astfel încât să nu vezi pe unde calci.

5. Trepte. Atunci când cobori sau urci nişte trepte exterioare îngheţate, ţine-te de balustradă. În cazul în care nu există aşa ceva, păşeşte cu foarte mare atenţie.

6. Alunecuş în pantă. Eşti nevoit să urci o suprafaţă în pantă, care arată ca un derdeluş? Alege porţiunea cu cele mai multe denivelări, pentru a-ţi sprijini piciorul de ele.

Ultimele articole Fapt divers

Prinţul Charles, în rol de DJ VIDEO

După ce şi-a încercat puterile în calitate de prezentator meteo, Prinţul Charles cochetează...»

Ultima piesă înregistrată de Whitney Houston înainte de moarte a fost dată publicităţii

Ultima piesă înregistrată de Whitney Houston înainte să moară a fost dată publicităţii pe...»

Cel mai leneş câine din lume, la plajă pe acoperiş VIDEO

Cu un asemenea câine leneş, cu siguranţă nu aţi putea pune avertismentul de "câine rău" pe...»

Fenomene meteo EXTREME, în a doua jumătate a anului

Biroul de Meteorologie Australian a anunţat, marţi, că toate cele şapte modele climatice indică...»

Topul celor mai "fierbinţi" femei din lume FOTO

Fosta iubită a lui Leonardo DiCaprio, fotomodelul Bar Rafaeli, ocupă primul loc în topul celor...»

EXCLUSIV! Mărturiile lui Julio Iglesias

"Voi cânta până la sfârşitului vieţei mele". Astfel îşi vede finalul carierei muzicale...»

Articole relationate

(VIDEO) Iarna şi-a intrat în drepturi: Peisaj de poveste în parcurile din Capitală

Peisaj de poveste în parcurile din Capitală . Ninsoarea din noaptea trecută a adus motive de...»

VIDEO Marea îngheţată pe faleza Cazinoului din Constanţa

Marea îngheţată pe faleza din Constanţa şi valurile uriaşe le-au oferit momente de încântare...»

Atenţie, crapă gheaţa! Plimbările pe lacurile îngheţate pot deveni periculoase

Atenţie, pericol de înec. Deşi gerul peristă de câteva zile bune, iar pe lacurile din...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward