Salvarea Euro, reţeta perfectă pentru o revoluţie

Foto: www.industryleadersmagazine.com

Imaginea 1/1

Niciodată un stat european nu a fost sancţionat din cauza politicii sale bugetare. Şi totuşi, Ungaria este rugată să se prezinte la ghişeu pentru o amendă în premieră. Îi paşte acelaşi tratament pe toţi marii cheltuitori de bani pe care nu îi au?

Comisia Europeană lasă Ungaria fără o jumătate de miliard de euro

Comisia Europeană se foloseşte de spaţiul de manevră oferit de Pactul de Stabilitate Revizuit pentru a scrie istorie şi a sista o parte din fondurile structurale destinate Ungariei din cauza deficitului public ridicat al ţării. În negocierile complicate privind sancţionarea unui stat european nu s-a ajuns niciodată la plata unei amenzi, aşa că sistarea plăţii fondurilor este o noutate absolută, scrie money.ro.

Ungaria nu este un exemplu bun în acest sens. Ţara e prea mică şi nici nu aparţine zonei Euro. Aşa că tăierea fondurilor europene este, mai degrabă, o continuare a procedurii de infringement demarate împotriva Ungariei din cauza reformelor controversate ale statului, Constituţiei şi din cauza ameninţărilor la adresa democraţiei maghiare.

Momentul decisiv va fi decizia Comisiei Europene în privinţa altui stat care nu respectă Pactul de Stabilitate: Franţa.

Salvarea Euro este reţeta perfectă pentru o revoluţie

Măsurile de austeritate pe care Grecia s-a obligat să le aplice au un potenţial destructiv atât de mare încât s-ar putea ca datoria ţării să crească mai degrabă decât să scadă, aşa cum ar fi scopul.

Toate declaraţiile publice după adoptarea unui nou pachet de salvare a Greciei sunt false. Planul nu este nicidecum o foaie de parcurs. Nu este sustenabil. Nu asigură stabilitate fiscală. Şi nu va rezolva problema datoriei elene. Din contră, mai devreme sau mai târziu, Grecia va mai veni să ceară bani. Cei mai pesimişti afirmă că ar fi vorba de alte 245 de miliarde Euro până în 2020. Numai un optimist incurabil poate afirma că planul de salvare II va avea alte efecte decât prelungirea agoniei elene. Ironic este şi faptul că leagănul democraţiei moderne îşi vede ameninţată suveranitatea statală prin impunerea unei misiuni permanente de monitorizare a Comisiei Europene şi FMI la Atena fără a cărei semnătură Grecia nu poate accesa tranşele de bani din acord. Vor rezista oare grecii multă vreme înainte să fim martorii unei Primăveri Financiare în Europa?

Lumea întreagă va plăti scump pentru aroganţa Bruxelles-ului, e drept, nimeni nu va achita o notă mai mare decât Grecia. În contextul în care o ieşire controlată a Greciei din zona Euro şi restructurarea economiei după un faliment nu-i încântă pe politicienii care trebuie să-şi apere imaginea, soarta Atenei este pecetluită.

Eşecul austerităţii

Toate statele europene care au răspuns la criza Euro exclusiv prin tăieri şi reduceri îşi dau seama că austeritatea le-a provocat stagnare dacă nu chiar recesiune. În Grecia, situaţia este atât de gravă încât criza ameninţă democraţia elenă.

Adepţii europeni ai austerităţii sunt ca nişte copii care se culcă seara şi aşteaptă ca Zâna Măseluţă să vină să le ia dintele de lapte şi să lase şi o bancnotă în locul lui. Ei ce să vezi? Zâna care trebuia să vrăjească nişte încredere în economie nu a venit. Copilaşii cuminţi care au ascultat de mama Merkel şi tata Cameron se trezesc acum din mirajul infantil şi îşi dau seama că afacerile din ţările lor aveau nevoie de clienţi, nu de încredere. Şi iată cum se instalează stagnarea, dacă nu chiar recesiunea economică în mai bine de jumătate din statele europene. Şomajul creşte vârtos şi sărăcia la fel.

Exemplul cel mai bun este Portugalia. Ţara a făcut absolut tot ce i s-a cerut de la Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi în loc să îi scadă datoria suverană – vă vine să credeţi – aceasta a crescut în raport cu PIB. Şi nu pentru că Lisabona ar fi cheltuit mai mult, Doamne fereşte, ci pentru că economia s-a contractat.

Mult prea târziu, dar Europa pare că se trezeşte totuşi din vis. În urmă cu două săptămâni, liderii europeni se reuneau pentru un summit dedicat exclusiv combaterii şomajului. Mama Merkel şi tata Cameron încep să aibă o opoziţie din ce în ce mai puternică în interiorul Uniunii. Până şi Nicolas Sarkozy a atras atenţia asupra necesităţii unor pachete de stimulare a creşterii economice. Bine, la el se pune greutatea cuvântului doar pe jumătate pentru că are alegeri în mai. Dar măcar direcţia e bună, în sfârşit.