Rezultatele vizitei premierului Filat la Kiev

Foto: tribuna.md

Premierul Vlad Filat a avut, azi, o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, în cadrul vizitei la Kiev. Principalele subiecte de discuţie au vizat relaţiile bilaterale dintre cele două state, soluţionarea conflictului transnistrean, dar şi simplificarea procedurii de trecere a frontierei de stat moldo-ucraienene. Tot astăzi a fost semnat şi Acordul privind crearea Euroregiunii "Nistru".

Prim-ministrul moldovean şi preşedintele ucrainean au discutat un spectru larg de probleme ce ţin de relaţiile moldo-ucrainene, ambele părţi pledând pentru menţinerea dinamicii pozitive în ceea ce priveşte cooperarea bilaterală.

Vlad Filat a accentuat rolul Ucrainei în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, în special  în contextul preluării de către Ucraina a preşedinţie OSCE în 2013. Oficialul moldovean a mulţumit administraţiei ucrainene pentru iniţiativa de a organiza la Odesa o întrevedere dintre conducerea de la Chişinău şi cea de la Tiraspol.

Totodată, premierul a salutat poziţia Ucrainei privind necesitatea transformării misiunii actuale de pacificare, subliniind că partea moldovenească se pronunţă pentru începerea consultărilor cu privire la transformarea acesteia într-o misiune civilă sub mandat internaţional.

În cadrul întrevederii a fost semnat Acordul privind crearea Euroregiunii "Nistru". Potrivit documentului, Euroregiunea „Nistru” va fi un organ al cooperării transfrontaliere între unităţile teritoriale Donduşeni, Ocniţa, Rezina, Soroca, Floreşti şi Şoldăneşti.

Cei doi interlocutorii s-au referit şi la necesitatea realizării înţelegerilor convenite în cadrul celei de a 13-a şedinţe a Comisiei interguvernamentale de colaborare economico-comercială din 10-11 noiembrie de la Chişinău, în special cele legate de statutul juridic al obiectelor de patrimoniu al R. Moldova situate pe teritoriul Ucrainei.

Părţile au abordat şi problema energetică, dar şi pe cea privind necesitatea simplificării procedurii de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene prin crearea unui control comun de către serviciile specializate din cele două state. Părţile au pledat pentru intensificarea colaborării organelor vamale ale Ucrainei, R. Moldova şi României în vederea facilitări relaţiilor comerciale.

 

Ultimele articole Economie

Guvernul a alocat 250 de mii de lei pentru organizarea unui nou Festival în Moldova

Ministerul Finanţelor va aloca Ministerului Culturii, din fondul de rezervă al Guvernului,...»

Start reformei CCCEC! Efrim: Va fi redenumit în Centrul Național Anticorupție. Filat: Ar fi trebuit lichidat!

Legea privind strategia de reformare a Centrului pentru Combaterea Corupției și Crimelor...»

Republica Moldova are 204 milionari. Cel mai bătrân are 83 de ani, cel mai tânăr - 22 de ani

Republica Moldova are oficial 204 de milionari în lei, a anunțat Serviciul Fiscal de Stat,...»

Vacanţele de vară "ne ard" buzunarele! Preţurile foilor turistice s-au scumpit faţă de anul trecut

Odihna la mare este mai scumpă anul acesta. Reprezentanţii companiilor de turism spun că preţul...»

Euro s-a depreciat în raport cu leul

Moneda unică europeană s-a depreciat în raport cu valuta naţională . Banca Naţională a Moldovei...»

Piaţa imobiliară, în declin

Piaţa imobiliară este în declin. Doar în primul trimestru al acestui an, numărul tranzacţiilor...»

Articole relationate

Ce probleme "a hotărât" Vlad Filat la Baku VIDEO

Premierul Vlad Filat a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Azerbaidjan , Ilham...»

Vlad Filat a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în R. Moldova

Premierul Vlad Filat a avut astăzi, 23 ianuarie, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi...»

Mai multe puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene au fost blocate DETALII

Mai multe puncte de trecere, situate la frontiera moldo-ucraineană, şi-au suspendat temporar...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Dan Bilan a spus:
email 0 email
Dan Bilan
Vineri, 03 Februarie 2012 11:35
Imi place sarcasmul tau, chiar daca nu-ti impartasesc convingerile.
răspunde
CorelDraw a spus:
email -1 email
CorelDraw
Vineri, 03 Februarie 2012 11:32
Ma tem ca nici nu-si da seama in ce rahat ne mai baga si de data asta.
răspunde
kant-cunt a spus:
email 3 email
kant-cunt
Vineri, 03 Februarie 2012 11:02
Filea e satisfacut. A discutat toate aspectele despre contrabas din Ucraina
răspunde
george a spus:
email -18 email
george
Vineri, 03 Februarie 2012 09:52
EU cred ca aceasta vizita a fost una de succes mai ales ca a simplificat regimul de trecere a fontiera
răspunde
Дан Молдован a spus:
email 13 email
Дан Молдован
Joi, 02 Februarie 2012 23:08
Что случилось, невозможно понять!
Ополчился весь Альянс на меня!
Жизнь не в радость,
Дядя не поленись,
Разберись и за меня заступись.

Дядя Миша, дядя Миша
Ты мой дядя дорогой,
Неужели ты не слышишь,
Как ругают нас с тобой!

Не в почете что то нынче родство,
Так считает здесь теперь большинство,
К большинству я знаю не отношусь
И родством своим я даже горжусь.
răspunde
Dan Bilan a raspuns:
email 13 email
Vineri, 03 Februarie 2012 11:35
Imi place sarcasmul tau, chiar daca nu-ti impartasesc convingerile.
silviu a spus:
email -2 email
silviu
Joi, 02 Februarie 2012 22:56
Dar eu am o curiozitate. In cadrul intalnirilor moldo - ucrainene s-a abordat vreodata problema minoritatilor moldo-romane din Ucraina?
răspunde
New Hit Moldova a spus:
email 4 email
New Hit  Moldova
Joi, 02 Februarie 2012 22:38
Дым сигарет с ментолом
Пьяный угар качает,
В глаза ты смотришь Додону
Который тебя ласкает.
[Припев]
А я нашел социалов,
Хоть не люблю, но целую.
А когда я его обнимаю
Все равно о коммунах вспоминаю.
[Припев]
Завтра я буду в Гуверне,
Завтра я буду Парламенте,
Но никогда не забуду,
Как к щеке прикоснулся к Киртоаке.
[Припев]
Лучше его забыть,
Бросить и вернутся назад.
Прости за то, что ушел с другим,
Прости за то, что ушёл в Альянс.
[Припев]
răspunde
Ion a spus:
email 2 email
Ion
Joi, 02 Februarie 2012 22:12
SIMBATA, 04 FEBRUARIE, ORA 12:00, PIATA MARII ADUNARI NATIONALE SE ADUNA TOATE LEPADATURILE LUI VORONIN! URAAAAAAAA!!!
răspunde
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥Nu mai vrem aci den mina ♠♣ ♥ ♦ a spus:
email 2 email
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥Nu mai vrem aci den mina ♠♣ ♥ ♦
Joi, 02 Februarie 2012 22:03
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥Nu mai vrem asii din mineca ♠♣ ♥ ♦
răspunde
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥ a spus:
email -1 email
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥
Joi, 02 Februarie 2012 21:53
Jos Alia†a pentru € Jos Uzurpo†®ii.SUS ♥COMUNISTII ♥
răspunde
Citeste mai multe comentarii afişează următoarele 10 comentarii Citeste mai multe comentarii
Citeste mai multe comentarii afişează toate comentariile Citeste mai multe comentarii
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward