Revista presei: FMI recunoaşte că a greşit în cazul Greciei

Revista presei
Embed:

Noi probleme la Fukushima. Aproximativ 8,5 tone de apă radioactivă s-au scurs dintr-un reactor. Despre acest lucru a anunţat operatorul centralei, Tokyo Electric Power Company. Potrivit Kyodo News, problema a fost rezolvată rapid.

Datele economice arată o Europă cu două viteze, titrează Wall Street Journal. Industria prelucrătoare din Germania a crescut în ianuarie pentru prima oară în ultimele şapte luni, încetinind declinul la nivelul zonei euro, astfel că regiunea ar putea evita o contracţie economică severă în primul trimestru.

Fondul Monetar Internaţional recunoaşte că a greşit în cazul Greciei. Şeful FMI la Atena le recomandă grecilor mai puţină austeritate şi mai multă reformă, scrie Adevărul. Oficialul a declarat că statul elen trebuie să încetinească ritmul de reducere a deficitului bugetar şi să accelereze implementarea reformelor structurale.

Patru terorişti au recunoscut că au vrut să atace Bursa de la Londra, Ambasada Statelor Unite şi casa primarului Londrei, scrie BBC. Aceştia au mai spus că s-au inspirat din acţiunile grupării teroriste Al-Qaeda. Suspecţii au fost arestaţi în decembrie 2010, iar acum se află pe banca acuzaţiilor.

Există posibilitatea unei anchete penale împotriva şefului statului german, scrie Deutsche Welle. Christian Wulff continuă să fie criticat pentru avantajele pe care şi le-a asigurat în vremea în care era guvernatorul landului Saxonia Inferioară. Presiunea s-a mărit după ce procuratura s-a prezentat cu un mandat de percheziţie la palatul prezidenţial, lucru fără precedent în Germania.

Ultimele articole Externe

Mitt Romney a câştigat alegerile primare din statele americane Kentucky şi Arkansas

Mitt Romney a câştigat alegerile primare din statele americane Kentucky şi Arkansas, el fiind...»

În Egipt se desfăşoară primele alegeri prezidenţiale de la înlăturarea lui Mubarak

Secţiile de votare din Egipt sunt luate cu asalt, astăzi, de miile de persoane dornice să-şi...»

Amenzi de 30 de ori mai mari pentru persoanele care vor protesta fără autorizaţie

Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin a votat un proiect de lege care prevede aplicarea...»

Grevă generală în Spania

Grevă generală în Spania. Mii de studenţi şi profesori au ieşit în stradă pentru a protesta...»

Elveţia: O clădire veche de peste 120 de ani va fi translocată

Clădirile istorice nu sunt demolate, ci mutate în altă parte . Se întâmplă în Elveţia, acolo...»

Liderii europeni se întrunesc astăzi la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni extraordinare

După ce au tot căutat soluţii pentru criza datoriilor, acum vor să discute relansarea...»

Articole relationate

Revista presei: Iranul este pregătit pentru noi negocieri cu statele occidentale

Fondatorul şi directorul companiei care a produs mii de implanturi folosind silicon industrial...»

Revista presei: 22 de state membre ale UE au semnat o lege internaţională antipiraterie

Grecia şi creditorii privaţi sunt foarte aproape de un acord privind restructurarea datoriilor....»

Revista presei: Nicolas Sarkozy susţine că Europa nu mai este pe marginea prăpastiei

După doi ani de luptă împotriva crizei, liderii UE sunt pregătiţi să ajungă la o înţelegere...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
ira a spus:
email 0 email
ira
Joi, 02 Februarie 2012 10:17
Vom afla ca FMI deloc n-a recomandat sau ca a greșit si cu LICHIDAREA ȘCOLILOR si SPITALELOR in R.MOLDOVA.
răspunde
Ion a spus:
email 0 email
Ion
Joi, 02 Februarie 2012 09:31
"Presiunea s-a mărit după ce procuratura s-a prezentat cu un mandat de percheziţie la palatul prezidenţial, lucru fără precedent în Germania" - atat asa mai zic eu transparenta.
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward