Intersecţia din oraşul Bălţi, unde au avut loc, săptămâna trecută, altercaţii dintre manifestanţii organizaţiei "Acţiunea 2012" şi simpatizanţii partidelor de stânga ar putea fi denumită "Piaţa 5 august 2012". O solicitare în acest sens a venit din partea Partidului Social Democrat către consilierii din municipiul Bălţi.
"În scopul consolidării locuitorilor municipiului Bălţi şi ai Republicii Moldova în întregime, în vederea educării unei generaţii în spiritul patriotic şi promovării dragostei faţă de ţara noastră, solicitãm numirea intersecţiei străzilor Decebal şi Sfântul Nicolae în Piaţa 5 august 2012. Aici este locul unde a fost oprit definitiv Marşul unioniştilor, aceştia fiind impuşi să părăsească municipiul Bălţi", se menţionează într-un comunicat al formaţiunii.
Publika.md aminteşte că pe data de 5 august în municipiul Bălţi au avut loc ciocniri ditre participanţii la Marşul Unirii şi simpatizanţii unor partide de stânga. În urma violenţelor, o jurnalistă şi zece poliţişti au avut de suferit.
afişează următoarele 10 comentarii
afişează toate comentariile
Nu iertam agresiunea împotriva poporului țării şi memoria strămoşilor. Moldova pentru normalitate și sfințenie .
Sindromul ucigaş.
Leancă face jocul lui Filat şi se compromite iremediabil
Liberalii lui Ghimpu vor vota noul guvern, altfel vor dispărea de pe scena politică
Apărarea lui Plahotniuc e constituţia