Premierul italian, Paolo Gentiloni, a suferit de URGENŢĂ o operație pe cord! În ce stare se află

Premierul italian Paolo Gentiloni a suferit o angioplastie de urgență, o procedură pentru deblocarea arterelor obturate ale inimii, după ce s-a simțit rău în timp ce se întorcea de la Paris, marți, a anunțat purtătoarea lui de cuvânt, Flaminia Lais, scrie agerpres.ro.

În vârstă de 62 de ani, Paolo Gentiloni, care și-a preluat mandatul de premier luna trecută, se simte bine după operația suferită la spitalul Gemelli din Roma.

O sursă din spital a declarat că intervenția a avut loc marți noaptea, fără a oferi însă detalii cu privire la starea sau prognosticul său.

Gentiloni s-a întâlnit marți la Paris cu președintele francez Francois Hollande. El urma să zboare la Londra joi pentru a se întâlni cu premierul Theresa May.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu