Premieră pentru Moldova: PublikaTV transmite referendumul LIVE la televizor

PublikaTV

În premieră pentru televiziunea din Moldova, PublikaTV transmite în direct procesul de vot din cadrul referendumului constituțional. Astfel, de la primele ore ale dimineții am transmis în direct principalele declarații ale politicenilor, cele mai proaspete știri în direct prin telefon de la secția de vot din Corjova, dar și cele mai noi informații de la Comisia Electorală Centrală.

Deseară, începând cu ora 20.00 și până după miezul nopții urmărește o ediție specială cu prezentarea în exclusivitate a rezultatelor exit-poll pentru capitala țării - orașul Chișinău.

Stai alături de PublikaTV și Votează ce Gândești!

Ultimele articole Eveniment

Lupu, huiduit de GenderDoc: Sediul preşedintelui Parlamentului va fi pichetat

Organizaţia GenderDoc vrea ca Marian Lupu să-şi ceară scuze publice de la homosexuali . Astfel,...»

Episcopul Marchel cere ajutorul lui Voronin pentru a împiedica adoptarea Legii privind egalitatea de şanse

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, îi cere ajutor liderului PCRM, Vladimir Voronin, ca să...»

Paşii integrării Moldovei în UE: Adoptarea legii privind egalitatea de şanse şi lupta împotriva corupţiei

Germania susţine eforturile Moldovei de a se apropia de Uniunea Europeană . Declaraţia îi...»

Politici şi strategii de dezvoltare a TIC din Moldova în cadrul Forului UIT

În perioada 22-23 mai, la Chişinău se desfășoară forul regional "Politica şi strategia de...»

Proiectul privind construcţia gazoductului Ungheni-Iași, proiect de importanță națională în Moldova și România

Premierul Vlad Filat şi omologul său român, Victor Ponta , au avut astăzi o convorbire...»

Portalul E-Urbanism: Află regiunile vulnerabile la seism şi amplasarea construcţiilor ilegale din Capitală

Chişinăul poate fi admirat ca-n palmă, accesând noul portal electronic E-Urbanism. Acum, orice...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
dima a spus:
email 0 email
dima
Duminică, 05 Septembrie 2010 19:28
cred ca alegerile vor fi cu succes oamenii vor iesi la vot si in sfirsit vom scapa de comunisti. pt dumioxi si alex ребята быстрее в россию Moldova не для вас она НАШЕ!!!!!!!!!
răspunde
ion a spus:
email 0 email
ion
Duminică, 05 Septembrie 2010 18:27
dumioxi - st vede ca esti o timpitenie comunista salbatica. iata asa "ubliudsi" ca tine imbla prin sate si indeamna oamenii sa nu se duka la votare. Animala - iati "cemodanul" si imhreuna cu alex freaco din tara...
răspunde
dumioxi a spus:
email 0 email
dumioxi
Duminică, 05 Septembrie 2010 17:40
pentru Ion\r\nEști un prost cu literă mare. Anume din cauza unora ca tine și am ajuns în situația unei societăți scindate și niciodată nu vom obține careva performanțe economice sociale. Anume din cauya unora ca tine avem în preyent Transnistria, Gagauzia și toate problemele de politică externă. Tu și mulți alții ca tine, trebuiesc exterminați.
răspunde
Irina a spus:
email 0 email
Irina
Duminică, 05 Septembrie 2010 16:04
Fratilor de peste Prut, intrati pe site-ul de mai jos:
http://www.wix.com/nfnd11/NeoBux
răspunde
lili a spus:
email 0 email
lili
Duminică, 05 Septembrie 2010 14:52
Cine a fost prezentatoarea de la editia de stiri de la orele 12-13
răspunde
Alex a spus:
email -1 email
Alex
Duminică, 05 Septembrie 2010 11:57
Короче. Если референдум пройдет, то всё равно печально всё.
Молдова должна быть в составе Румынии.
А так надо валить в Канаду, в Норвегию, и другие настоящие государства.
Год прошел, а молдоване по своей наивности не могут поверить что их поимели, обманули. Были комуняки, пришли другие клептократы.
răspunde
ion a raspuns:
email -1 email
Duminică, 05 Septembrie 2010 12:18
Для алекса (имя этого урода пишется с маленькой буквы, другого он не заслуживает) - ты пи..ар должен был валить из этой страны ещё в 90-е. И катится, ты ублюдо,к должен не в такие процветающие страны а в свою задрыпаную свинскую россию...
Alex a spus:
email -2 email
Alex
Duminică, 05 Septembrie 2010 11:52
Провалился референдум. Людей очень мало.
У них был год.
Констатируем факты:
Они просто смогли взять $2 миллиарда, половина как грант. То есть можно воровать со спокойной совестью, народ не должен будет отдавать.

НИКАКИХ реформ в юстиции, ВСЕ чиновники как были на своих местах, так и остались.

Совет госбезопасности это просто туфта.

В Одессе в анекдотах говорят что нужно 5 молдован что бы закрутить лампочку, я злился раньше, но сейчас думаю что в этом что то есть.

Особенно смешно как идет борьба с мафией.
Он продавал женщин в ра
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward