PCRM şi PD au format o coaliţie de centru-stânga, scrie Ria Novosti

Zvon de alianţă PCRM-PDM

Voronin şi Lupu au bătut palma şi au format o coaliţie. Aceasta a fost ştirea care, odată apărută pe fluxul Agenţiei Ria Novosti, a pus pe jar analiştii şi politicienii din Moldova. În acest timp, emisarul Preşedinţiei Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, a avut discuţii private cu liderii PCRM şi PDM. Însă niciunul nu a confirmat scenariul coaliţiei. Deocamdată.

Potrivit Agenţiei Ria Novosti, PCRM şi PD au stabilit deja să formeze o coaliţie de centru-stânga. Ştirea poate da fiori liberalilor, deoarece o asemenea alianţă ar aduna, tehnic vorbind, 57 de mandate. Suficiente pentru a impune conducerea Parlamentului şi structura Guvernului. Numai că principalii actori ai acestui scenariu au evitat să declare ceva pe această temă.

Contactaţi de Publika TV, iată cum au comentat scenariul RIA Novosti alţi doi reprezentanţi ai partidelor aşa-zisei alianţe de centru-stânga. Membru al Comitetului Executiv al PCRM, Mark Tkaciuk, a spus că nu poate infirma informaţia agenţiei de presă. Tkaciuk a recunoscut că negocierile pentru coaliţia PCRM PDM sunt în toi.

În schimb, preşedintele de onoare al democraţilor neagă vehement asemenea posibilitate.

Ultimele articole Politică

"PCRM ar putea accepta candidatura lui Ion Ababii şi pe cea a Veronicăi Bacalu"

Partidul Comuniştilor ar putea să accepte cele două candidaturi asupra cărora au convenit,...»

EXCLUSIV! Ion Ababii este unchiul lui Marian Lupu

Ion Ababii , fostul ministru al Sănătăţii, actualul rector al Universităţii de Stat de Medicină...»

Streleţ cere demiterea lui Reşetnicov din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului: Se comportă ca un huligan

Partidul Liberal Democrat din Moldova cere demisia lui  Artur Reşetnicov din funcţia de...»

Deputaţii vor discuta azi din nou despre alegerea preşedintelui

Data alegerilor prezidenţiale va fi discutată şi astăzi în Parlament. Tot azi, deputaţii ar...»

Liderii PLDM şi PD s-au întâlnit în secret pentru a discuta despre cei doi candidaţi propuşi la preşedinţie

Unul din doi sau niciunul. Este o nouă dilemă a liderilor Alianţei de guvernare. După ce au...»

Ion Ababii şi Veronica Bacalu ar putea să lupte pentru fotoliul de preşedinte al Moldovei

Pentru fotoliul de preşedinte al Moldovei ar putea să lupte doi candidaţi . Fostul ministru al...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
R.M. a spus:
email 0 email
R.M.
Miercuri, 08 Decembrie 2010 06:49
In PCRM multa lume are incredere de aceia asi luat multe voturi, dar niste oameni care nu iubeste acest popor care nuse gindesc ce vorbesc.Ei nu se gindesc ca cind ingura PCRM ingura si pe oamenii care au votat acest partid Daca esti asa destept,ai ceva inpotriva lui Voronin spunio lasa sa te vada lumia de aspune vrute si ne vrute toti pot.HAI ESITI EROILOR
răspunde
Nostradamus a spus:
email 1 email
Nostradamus
Marţi, 07 Decembrie 2010 09:21
Fara nationalism, nu ne-am fi proclamat niciodata independenta. SA nu ne fie rusine sa fim nationalisti, si sa nu confundam nationalismul cu extremismul. In legatura cu "Patriotul Moldovan" este scoasa in evidenta tocmai incultura celor ce ii ataca pe romani: Tiganii nu pot fi fascisti, iar romanii nu pot fi tigani, asa cum nici Stefan nu putea fi fascist, , fascismul aparand cateva zecole mai tarziu si fiind rezultatul complexului de superioritate al natiunii germane. Romanii si Romania nu au fost niciodata fascisti, nici macar cand au atacat URSS pentru eliberarea Basarabiei. Dealtfe Antonescu a inabusit pe cale armata rebeliunea legionarilor impotriva statului roman. Legionarii se revendicau la miscarea national-socialista (fascismul) europeana. Cei ce ii fac pe romani fascisti sunt penibili, prin faptul ca romanii nu au fost niciodata fascisti nici ca popor, nici ca guvernare. Fascismul romanesc este o smecherie stalinista de a compromite drepturile romanilor din Basarabia de a-s
răspunde
Roman Moldovean a spus:
email 0 email
Roman Moldovean
Luni, 06 Decembrie 2010 13:07
Pt. Nostradamus:
Prin comentarii nu trebuie sa dezvoltam nationalismul, trebuie sa luptam impotriva unei ideologii care la promovat.
Nu trebuie sa barfim vreun popor sau vreo limba. Noi moldovenii (romanii), rusii, ucrainienii, gagauzii, tatarii, bulgarii, etc. suntem una, insa ideologia bolsevica a incercat sa ne destrame si de aceia sunt total contra comentariilor care provoaca ura intre nationalitatile conlocuitoare. Gandestete cum reactioneaza un cunoscator al istoriei, cand este demigrat Stefan, Eminescu si in fiecare comentariu al acestui "patriot moldovan" romanii sunt mereu numiti tigani. Crezi ca pot avea mai departe incredere in el?. Eu nu propag nationalism, spun doar cauza care-l face.
Metoda ta ca Nostradamus o consider corecta, dar asa cum scrie "patriot moldovan" este otrava care aduce ura intre cetatenii oricarei tari democratice.
Mai intai a fost gandul, dupa care a venit cuvantul.
Sper sa pricepi si printre randuri.
răspunde
Nostradamus a spus:
email 0 email
Nostradamus
Luni, 06 Decembrie 2010 12:06
Ei cine, Voronin. Nu pe el pariaza mereu Moscova ? Iar lupu care a ramas un comunist in sufletul lui, asteapta si el ocazia sa i se dea un os de ros. Iar intr-o zi, cine stie, poate deveni chiar Presedinte al PCRM, ca doar d-aia a parasit acest partid, ca nu i s-au mai oferit functii.
răspunde
Stefan cel Mic a spus:
email 0 email
Stefan cel Mic
Luni, 06 Decembrie 2010 11:26
Cine la adus pe Narischin la Chisinau e domnul Ghimpu , ma intreb , cu ce ocazie .... ?????
răspunde
Chief Mate a spus:
email 0 email
Chief Mate
Luni, 06 Decembrie 2010 11:21
In Moldova in ultima vreme apar asa zisii patrioti, care vorbesc moldovineste , gandesc moldovineste,ce inseamna rominesc ei nu percep. Daca va uitatati la Lupu e un om care da impresia ca e foarte priceput, vorbeste elagant, aproape fara accent in limba Romana. Dar in sinea sa e tot un KGB-ist imputit, sluga lui Putin.In societatea Basarabiei sunt infiltarti multi intelectuali din astea care otravesc societatea Romana.Ghimpu kiar daca vorbeste cu accent este un adevarat Roman , trebu de laut exemplu de la el.
răspunde
Jora a spus:
email 0 email
Jora
Luni, 06 Decembrie 2010 09:38
Oameni buni ce vraţi de la un infantil educat de Voronin şi adoptat de Diacov. Acest om nu are principii findcă suge de la doi taţi.
Narîşchin a venit să vadă a crescut besprizornicu?.
răspunde
Nostradamus a spus:
email 0 email
Nostradamus
Luni, 06 Decembrie 2010 09:18
Am vazut ca exista "moldoveni" care in nebunia lor anti-romaneasca se dezic de tot ce are legatura cu limba, istoria si traditiile noastre romanesti. Astia sunt lupii in piele de oaie, adica rusi, iar ei trebuie compromisi.
răspunde
Nostradamus pentru Roman Moldovean a spus:
email 1 email
Nostradamus pentru Roman Moldovean
Luni, 06 Decembrie 2010 09:15
Mai bine te-ai concentra catre cei ce scriu cu adevarat impotriva romanismului din Moldova. Eu o fac in felul meu, iar cine nu se prinde nu e doar sarac cu duhul, este si irecuperabil :)) S-auzim de bine!
răspunde
Владимир a spus:
email 1 email
Владимир
Luni, 06 Decembrie 2010 08:25
Заи*** эта Россия лезит не свои дела все время..как говориться без мыло в жопу лезет...Только они приехали сразу Лупу с Коммунистами повелся..Черт он этот Лупу подругому не как нельзя сказать!
răspunde
Stefan cel Mic a raspuns:
email 1 email
Luni, 06 Decembrie 2010 09:49
drept zici , Lupu e nicuratul daca se vinde lui ....
Citeste mai multe comentarii afişează următoarele 10 comentarii Citeste mai multe comentarii
Citeste mai multe comentarii afişează toate comentariile Citeste mai multe comentarii
CHISINAU LIVE »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing