PDM: Integrarea europeană este o prioritate strategică a Republicii Moldova. Vectorul UE trebuie să fie prevăzut în Constituţie

Embed:

Integrarea europeană este o prioritate strategică a Republicii Moldova, prin urmare, acest lucru trebuie consfinţit în Constituţia ţării. De această părere sunt liderii Partidului Democrat, aflat la guvernare, care au elaborat un set de propuneri modificare Legii Supreme. Decizia a fost discutată şi aprobată la şedinţa formaţiunii din această dimineaţă.

Proiectul, care va ajunge în curând pe mesele deputaţilor a fost prezentat public de liderul PDM, Vlad Plahotniuc. El a reamintit că, încă în 2014, Curtea Constituțională a constatat că orientarea spre spațiul european este un element definitoriu al identităţii constituţionale a Moldovei.

"Facem acest lucru pentru că ne dorim ca toată lumea să înțeleagă clar că direcția pe care mergem este integrarea europeană, iar toate instituțiile statului să acționeze doar pe această direcție, indiferent de schimbările politice care au loc în viitor sau de interesele unor sau altor persoane.", a declarat Vlad Plahotniuc, președintele PDM.

Într-un comunicat de presă, conducerea Partidului Socialiştilor anunţă că se opune categoric iniţiativei democraţilor.
Acordul de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană a fost semnat la Bruxelles în data de 27 iunie 2014. Potrivit autorităților, reformele prevăzute în Acord au fost implementate în proporție de peste 60 la sută.

Analiștii politici cred însă că propunerile coaliției de guvernare sunt binevenite, mai mult, sunt necesare şi alte modificări în Constituţie.

"Constituția trebuie adaptată, trebuie ajustată la obiectivele integrării europene. În special, mă refer că principiul republicii parlamentare trebuie să treacă ca un fir roșu prin toate articolele.", a spus Petru Bogatu, analist politic.

Relaţiile dintre Moldova şi Uniunea Europeană s-au intensificat în special după semnarea Acordului de Asociere. Majoritatea reformelor promovate de autorităţi derivă din acest document, care a fost parafat în data de 28 noiembrie la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Ca urmare, în data de 28 aprilie 2014, Uniunea Europeană a liberalizat regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Acordul de Asociere presupune asigurarea unei justiţii eficiente, dreptul la libera circulaţie şi cooperarea economică. Relaţiile cu Uniunea Europeană au o influenţă majoră asupra dezvoltării economiei moldoveneşti. În prezent, peste 65 la sută din exporturi sunt direcţionate spre piaţa comunitară.

Tot din UE vin şi cele mai multe investiţii. În Moldova activează companii gigant din Occident precum Orange, Draxlmaier, Group Societe Generale, Lafarge, Metro, Sudzucker şi altele. UE este şi unul dintre principalii finanţatori ai ţării noastre şi ne-a oferit până în prezent se aproape de un miliard de euro.

Cu aceşti bani au fost finanţate mai multe programe de dezvoltare, proiecte de infrastructură şi planuri de afaceri ale producătorilor moldoveni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu