PCRM, campion la sesizările depuse la Curtea Constituţională

PCRM, CAMPION LA SESIZĂRI
Embed:

Comuniştii au păşit, anul trecut, cel mai des pragul Curţii Constituţionale. Din totalul sesizărilor depuse în 2011 la Curte, peste 30 la sută aparţin deputaţilor comunişti. În total, în anul 2011 la Curtea Constituţională au fost depuse 39 de sesizări, dintre care 35 au fost soluţionate.

Cele mai multe sesizări, 14 la număr au fost depuse de comunişti, dintre care doar nouă au fost examinate. Patru demersuri au fost depuse de deputaţii din partidele Alianţei de guvernare. Câte şapte sesizări au fost înaintate Curţii de Comisia Electorală Centrală şi de avocaţii parlamentari. De asemenea, câte două sesizări au fost depuse de Ministerul Justiţiei, Procurorul General şi de Curtea Supremă de Justiţie.

Astfel, de cele mai multe ori, autorii demersurilor le-au cerut magistraţilor să se expună pe marginea controlului constituţionalităţii actelor normative. Este vorba despre 21 de sesizări în acest sens. În urma unor alte demersuri au fost validate mandatele a şapte deputaţi. Prin intermediul altor patru sesizări a fost solicitată interpretarea unor articole din Constituţie.

De asemenea, la Curte a fost înregistrată, anul trecut, şi o sesizare privind iniţiativa de revizuire a Legii Supreme.

Ultimele articole Politică

Membrii Guvernului au votat în unanimitate "legea lui Filat"

Legea privind egalitatea de şanse a fost avizată de Guvern. Astfel, aceasta urmează să fie...»

OFICIAL! Palatul Naţional va purta numele lui Nicolae Sulac

Palatul Naţional va purta numele interpretului Nicolae Sulac. Proiectul prezentat de ministrul...»

PR-ul, nelipsit din politică. "Un politician autentic are grijă cum arată chiar şi atunci când merge la toaletă"

PR-ul este una dintre principalele discipline la care actorii politicii moldoveneşti trebuie...»

Cetăţenii aşteaptă acţiuni, politicienii îşi fac imagine LIVE TEXT Ediţie Specială

(UPDATE 22.58) Titus Jucov: Eu cred că o personalitate mişcă istoria. Sintem în aşteptarea...»

Lupu este împotriva propunerii Guvernului de a majora salariile demnitarilor

Nu este timpul potrivit pentru legea care vizează majorarea salariilor primelor trei persoane...»

Despre shimbările care au loc în AIE şi politica transformată în business

În interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană are loc o repoziţionare de forţe . Este vorba...»

Articole relationate

Comuniştii cer Procuraturii Generale să-l bage pe Marian Lupu la închisoare VIDEO

(UPDATE 11:35) PCRM a depus o sesizare la Procuratura Generală privind falsificarea...»

Curtea Constituţională atacată de comunişti

Fracţiunea parlamentară a comuniştilor condamnă recentele hotărâri ale Curţii Constituţionale...»

Curtea Constituţională condamnă "mesajele denigratoare" lansate de premierul Vlad Filat

Curtea Constituţională (CC) respinge afirmaţiile prim-ministrului Vlad Filat precum că, ceea...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
ivan a spus:
email 173 email
ivan
Luni, 30 Ianuarie 2012 14:42
ПГРМ(Г-голожопых)-все в делах! Они должны занять свои места в зоопарке!
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward