Pavel Filip a mulțumit autorităților bulgare pentru susţinerea constantă a parcursului european al Republicii Moldova

Evoluţia relaţiilor moldo-bulgare şi posibilităţile de aprofundare a parteneriatului bilateral au fost discutate astăzi în cadrul întrevederii Premierului Pavel Filip cu Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Petar Vâlov.

Părţile au accentuat importanța dezvoltării în continuare a colaborării dintre cele două state, specificând că anul 2017 este  unul semnificativ, dat fiind marcarea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Bulgaria.

În context, Prim-ministrul a mulţumit părţii bulgare pentru susţinerea constantă a parcursului european al ţării noastre şi a accentuat că autoritățile de la Chișinău sunt interesate să preia experiența și bunele practici ale statelor membre UE.

Totodată, în cadrul discuţiei, Premierul a salutat decizia Executivului de la Sofia de a deschide un Consulat în Taraclia. De asemenea, Pavel Filip a spus că integrarea minorităților naționale în societate este o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova.

"Trebuie să avem o politică cât mai eficientă privind minoritățile naționale pentru că doar o societate bine integrată poate asigura liniştea şi dezvoltarea statului", a menţionat Prim-ministrul.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Bulgaria la Chişinău, Petar Vâlov, a mulţumit pentru condiţiile oferite de Republica Moldova în vederea păstrării identităţii lingvistice şi culturale a compatrioţilor săi şi s-a arătat încrezător că relaţiile moldo-bulgare vor progresa  în continuare.

În cadrul ședinței, părţile au mai avut un schimb de opinii privind colaborarea economică între cele două state, cooperarea bilaterală în domeniul educaţiei, precum şi necesitatea susţinerii programelor de studii în limba bulgară la nivelul învăţământului general şi superior.

La finalul întrevederii, Premierul Pavel Filip a transmis o invitație Prim-ministrului Republicii BulgariaBoiko Borisov, de a efectua, în timpul apropiat, o vizită oficială în Republica Moldova.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu