Patrupezii, în rând cu stăpânii lor la saloanele de frumusețe. Care sunt prețurile pentru răsfățul necuvântătoarelor

Embed:

Deşi nu cuvântă, au dreptul la răsfăţ. Saloanele de înfrumuseţare se întrec în oferte pentru câini şi pisici. De acolo, patrupezii ies curaţi, tunşi, parfumaţi şi cu pedichiura făcută. Stăpânii vor ca prietenii lor să fie în pas cu moda şi nu ţin cont de bani atunci când vine vorba de asemenea moft. 

Fenicika este unul dintre candidaţii la titlul de campion al Moldovei. Pentru a corespunde statutului, căţelul este adus la salon cel puţin o dată într-o lună şi jumătate. După două ore, acesta pleacă acasă tuns, coafat şi cu blana vopsită.

"Vopsim, de obicei, căţeii de mici dimensiuni, cu blana albă. A fost un pudel pe care l-am vopsit în culorile curcubeului", a spus veterinarul Svetlana Melnicova. 

Specialiştii dau asigurări că vopseaua este inofensivă pentru animale, iar pentru cercei nu este nevoie de găuri în urechi.

"Acest cercel nu răneşte animalul. Este folosit lipici hipoalergenic. Ţine mult timp".

Saloanele de înfrumuseţare pentru animale nu duc lipsă de clienţi.

"Venim aici o dată în trei săptămâni. Eu îi aleg tunsori creative, să pară ca o fustiţă, deşi e mascul, dar aşa îmi place. Vom adăuga şi puţină culoare".

Printre clienţii fideli sunt şi pisici. Cele mai multe sunt aduse pentru tunsori.

"Tunsoarea unei pisici liniştite costă 200 de lei, iar dacă este agresivă - 250. Este mai greu cu un animal agitat, durează mai mult, te poate muşca, zgârâia", a spus veterinarul Alexandr Podîmov.

Pentru animalele mai mari, tunsul şi coafatul poate depăşi o mie de lei.

 

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu