Papa Francisc înseamnă politicienii să renunțe la insulte şi să asculte mai mult

Politicienii ar trebui să reducă volumul dezbaterilor dintre ei și să renunțe la insultele reciproce, a declarat vineri Papa Francisc, adăugând că liderii politici trebuie să fie deschiși dialogului cu cei pe care îi percep drept inamici, relatează Reuters, potrivit Agerpres.ro.

"Insultarea a devenit normală. Trebuie să reducem un pic volumul, să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult", a spus Papa într-un discurs de 45 de minute în fața studenților de la Universitatea din Roma.

Papa Francisc, fiu al unor imigranți italieni din Argentina, a lansat un avertisment cu privire la mișcările anti-imigrație și a cerut ca nou-veniții să fie tratați ca "frați și surori".

"În ziare vedem cum oamenii se insultă reciproc, cum o persoană spune cutare lucru despre o alta. Dar într-o societate unde standardele politicii au căzut atât de mult — mă refer la societatea mondială — pierdem sentimentul construirii societății, al coexistenței sociale, iar aceasta este construită pe dialog", a accentuat suveranul pontif.

Criticile Papei nu au vizat o țară anume. Viața politică din Italia este însă caracterizată deseori de atacuri verbale violente, iar dezbaterile din campania pentru alegerile prezidențiale din SUA de anul trecut au fost marcate de insulte între republicanul Donald Trump și democrata Hillary Clinton.

În timpul unei dezbateri desfășurate în septembrie, Trump a numit-o pe Hillary Clinton "escroacă", iar aceasta l-a acuzat că a adoptat "un comportament rasist".

"Migrațiile nu sunt un pericol. Ele constituie o provocare pentru creștere", a spus Papa Francisc, adăugând că este important ca imigranții să fie integrați în țările gazdă.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu