PÂINEA SOCIALĂ ajunge pe rafturile magazinelor. Cât costă produsul pentru toate buzunarele

Embed:

Pâinea socială revine, de mâine dimineață, pe rafturile din magazine. Anunțul a fost făcut de reprezentanţii celui mai mare combinat de panificație din țară ''Franzeluța''. Produsul va costa trei lei.

Noua linie de producție a combinatului va furniza, în fiecare zi, trei tone de pâine socială. Produsul, care va cântări 650 de grame, va reveni în vânzare la solicitarea premierului Pavel Filip.

”Zilele acestea am avut o întâlnire cu prim-ministrul Filip. Dumnealui ne-a explicat care e situația în țară și totodată, ne-a cerut să găsim modalităție pentru produse puțin mai ieftine. Noi la timpul nostru ne-am deschis cu posibilitățile noastre. Guvernul ne ajută pe noi cu cereale din rezervele de stat”, a declarat directorul combinatului ”Franzeluța”, Boris Andros.

Pâinea socială va fi vândută în toate magazinele întreprinderii ''Franzeluța'' din municipiul Chișinău.  

"Dacă vă uitați în jur, câți stau cu mâna întinsă, mă gândesc că e o acțiune foarte bună. Eu salut așa chestii. Vor sta în rând", susține un cumpărător.

Pâinea socială a fost scoasă din vânzare la sfârșitul anului 2014, din cauza unei defecțiuni tehnice a liniei de producere. 

PUBLIKA.MD amintește că premierul Pavel Filip a avut, miercuri o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama și cu directorul Combinatului de panificație Franzeluța, Boris Andros, precum și cu directorul Floarea Soarelui din Bălți, Stela Ostrovețchi. 

Pavel Filip a oferit toată deschiderea Guvernului pentru a rezolva problemele cu care se confruntă cei doi producători, solicitând, la rândul său, solidaritatea companiilor reprezentate, în cadrul întâlnirii, cu puterea de cumpărare pe care cetățenii o au astăzi.

Cele mai noi știri
Social

Procurorii germani au pornit un DOSAR PENAL pe numele lui Victor și Viorel Țopa (DOC)

Redacţia Today.md a intrat în posesia unei scrisori oficiale emise de către oficialii...»

După faptă şi răsplată! Vor sta 51 DE ANI DUPĂ GRATII

Ani grei de închisoare pentru patru locuitori ai municipiului Bălţi. Aceştia au fost...»

ATENŢIE, consumatori! Află cum deosebim legumele nocive

Inspectorii Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor au nimicit recent un lot de 100 de kilograme...»

Au AMENINŢAT CU PISTOLUL şi au STROPIT CU BENZINĂ în bancă. MOMENTUL REŢINERII JEFUITORILOR (VIDEO)

Autorii jafului filialei Băncii „Moldova Agroindbank”  din oraşul Durleşti au fost reţinuţi ....»

NOII DETALII DESPRE ATACUL TÂLHĂRESC dintr-o bancă din Durleşti. Hoţii AU FOST REŢINUŢI

Autorii jafului filialei Băncii „Moldova Agroindbank” din oraşul Durleşti au fost reţinuţi ....»

Cabinetul pediatric mobil "Renaşte Moldova", la Viişoara. Zeci de copii au fost examinaţi gratuit de medici

Cabinetul pediatric mobil "Renaşte Moldova" , din cadrul campaniei lansată de Fundaţia lui Vlad...»


Descarcă aplicația ȘTIRILE PUBLIKA.MD din chrome web store
Abonare newsletter
cele mai citite: 24 ore 7 zile
CHISINAU LIVE »
Newsline »