O prietenie mai tare ca granitul. Tigrul Amur şi ţapul Timur au descoperit jocul cu mingea (VIDEO)

Foto: youtube.com
Foto: youtube.com

Îi mai ţineţi minte pe Amur şi Timur, tigrul şi ţapul de la menajeria din Extremul Orient rusesc? Ei bine, prietenia acestora durează. Mai mult, administraţia de la zoo a anunţat că aceştia au descoperit jocul cu mingea.

Cum se joacă aceştia cu mingile puse la dispoziţie de grădina zoologică puteţi vedea în clipul de mai jos.

Vom reaminti doar că amiciţia celor doi s-a legat la sfârşitul lunii noiembrie, trecut, ţapul fiind introdus în ţarcul tigrului pentru ca acesta să-l vâneze şi să-l mănânce. Nu a fost să fie deoarece ţapul a ripostat, iar tigrul a decis să nu se pună cu un ţap nărăvaş

De atunci cei doi locuiesc împreună în ţarc, iar fanii le-au făcut pagini pe Facebook şi Instagram. Administraţia zoo a lansat pe web o transmisiune video în direct cu cei doi, care s-a blocat la scurt timp din cauza numărului mare de vizualizări, dar a fost restabilită ulterior.    

Potrivit Lenta.ru.

Cele mai noi știri
NO COMMENT

Angajații și clienții AU ÎNCREMENIT. Cine a intrat pe ușa unei bănci comerciale (VIDEO)

Angajații și clienții unei bănci din Spania au avut parte de câteva minute de teroare în...»

NO COMMENT: Peste 1.000 de case au fost evacuate în urma unui INCENDIU DE PROPORŢII (VIDEO)

Aproape o mie de pompieri luptă în California cu un uriaş incendiu de vegetaţie. Din cauza...»

Imagini ce vă pot afecta emoțional! Două femei au fost atacate de tigri într-un safari (VIDEO)

Scene dramatice într-un safari din capitala Chinei , unde două femei au fost atacate de tigri...»

IMAGINI DRAMATICE din Munchen: Oameni împuşcaţi de terorişti şi cei care fug să-şi salveze vieţile (VIDEO)

În Munchen este în desfăşurare un atac terorist. A fost deschis focul în centrul comercial...»

IMAGINI ŞOCANTE! O femeie de culoare este ARESTATĂ de poliţişti în SUA (VIDEO)

Pe Internet au apărut imagini din timpul reţinerii unei femei de culoare în oraşul Austin,...»

A venit preşedintele VS a plecat preşedintele. IMAGINI ULUITOARE vin din Turkmenistan (VIDEO)

Faţa unui sat din Turkmenistan se schimbă în funcţie de prezenţa preşedintelui în acesta....»


Descarcă aplicația ȘTIRILE PUBLIKA.MD din chrome web store
Abonare newsletter
cele mai citite: 24 ore 7 zile
CHISINAU LIVE »
Newsline »