O nouă lege a pieţei de capital simplifică procedura de licenţiere

Embed:

Licenţă de activitate pe un termen nelimitat, la costuri reduse. Asta prevede noua lege pentru participanţii la piaţa de capital. Ea va reglementa ofertele publice, serviciile financiare şi circulaţia acţiunilor pe pieţe de capital. Legea creează condiţii pentru ajustarea cadrului naţional la legislaţia europeană.

Legea pieţei de capital conţine un număr mai mic de proceduri şi autorizări pentru participanţi. Membrii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare au dezminţit zvonurile potrivit cărora, documentul nu ar fi pe placul investitorilor.

"Prin legea aprobată recent vom avea societăţi de investiţii. O noutate în această lege este şi constituirea fondului de compensare a investitorilor, care are scopul de a compensa investitorii mici, investitorii, persoanele fizice prejudiciate în cadrul tranzacţiilor cu valori imobiliare. Şi suma care a fost inclusă în lege este de până la şase mii de lei", a declarat Aurica Doina, membru al Consiliului de administrare CNPF.

Membrii comisiei mai spun că piaţa valorilor mobiliare va fi mai deschisă.

"Ca rezultat al unor acorduri de colaborare, care vor fi încheiate între autorităţile de supraveghere din ţările gazdă, membre UE şi Republica Moldova, va fi posibilă desfăşurarea şi prestarea serviciilor de investiţii de către participanţii profesionişti din Republica Moldova pe pieţele europene, dar şi de către cei din Uniunea Europeană pe piaţa bursieră din Republica Moldova", Elena Pui, director Direcţia executiv-generală.

Mai puţine avantaje vor avea registratorii independenţi, care vor fi autorizați şi supravegheaţi de Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Mai mult, legea stabileşte cerinţe nu doar faţă de mărimea capitalului, dar şi faţă de managementul riscurilor, controlul intern şi gestionarea conflictelor de interese. Actul va fi publicat în Monitorul Oficial până la finele anului 2012. Documentul are 147 de articole, pe 132 de pagini.

Ultimele articole Economie

Aparate de "curăţat buzunare", amplasate în zonele aglomerate din Capitală. Vezi cum sunt camuflate jocurile de noroc

Zeci de locuitori ai Capitalei îşi încearcă norocul la aparate de curăţat încălţăminte . De...»

Moldova va putea importa gaze naturale din România, începând cu anul 2014

Moldova va putea importa gaz natural din România. Acest lucru se va întâmpla din 2014, în cazul...»

"Nota 3 pentru managementul crizei din zona euro". Cine a făcut această apreciere

Comisia Europeană (CE) ar trebui să primească nota 3 , pe o scară de la 1 la 10, pentru...»

Vlad Filat va încasa circa două milioane de lei de la unul dintre cele mai mari centre de business din Capitală

Liderul PLDM, Vlad Filat, va încasa dividende de circa 2.000.000 de lei, de la IPTEH , pentru...»

BERD: Au loc tranzacţii suspecte cu acţiuni la Moldova Agroindbank

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) îşi exprimă îngrijorarea în legătură...»

"Trăiam cu tăiţei instant şi dormeam la birou". La 27 de ani a ajuns multimilionar, iar cel mai scump obiect al său este un iPhone

Un multimilionar din Statele Unite uimeşte întreaga lume prin modestie. În vârstă de 27 de...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
CHISINAU LIVE »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward