O familie și-a pierdut viața, după ce a căzut în craterul unui vulcan, în apropiere de Napoli

O familie și-a pierdut viața, după ce a căzut în craterul unui vulcan, în apropiere de Napoli. Circumstanțele care au dus la producerea acestei tragedii sunt încă neclare, însă se pare că băiatul a mers într-o zonă interzisă, iar părinții au vrut să-l salveze, relatează BBC News.

Băiatul se afla în vizită la vulcanul Solfatara, alături de părinții săi, precum și de fratele său mai mic, în vârstă de șapte ani.
 
La un moment dat, băiatul în vârstă de 11 ani ar fi intrat într-o zonă interzisă și periculoasă. Părinții acestuia au încercat să-l scoată de acolo, însă pământul s-a surpat, iar aceștia au căzut în craterul vulcanului, într-o groapă de aproximativ 1,5 metri adâncime.
 
Aceștia ar fi murit din cauza gazelor toxice inhalate. Celălalt copil, în vârstă de șapte ani, a supraviețuit, el fiind însă martor la toată scena teribilă, scrie libertatea.ro.

Solfatara este unul dintre vulcanii aflați la vest de Napoli, fiind considerat o atracție turistică. Vulcanul este stins, ultima erupție având loc în 1198, însă în zonă sunt emiși vapori sulfuroși.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu