Nuntaşii care au ajuns la spital, după ce au fost la o nuntă în Grătieşti, INTOXICAŢI CU SALMONELA

Embed:

Cei 46 de de nuntași, care au ajuns la spital după ce au participat la o nuntă în satul Grătieşti, s-au intoxicat cu salmonela. Anunţul a fost făcut de medicul șef al Centrului de Sănătate Publică, Luminița Suveică, la şedinţa de astăzi a Primăriei. Totuși, bacteria nu a fost depistată în alimentele prelevate din local. Specialiștii continuă cercetările.

Medicii sanitari nu exclud că oamenii s-au intoxicat cu alimente consumate în afara restaurantului.

"Încă nu cunoaştem produsul unic de la care s-au infectat cu salmonelă. Nu este clar, în mostrele pe care le-am avut nu găsim salmonelă, la pacienți găsim salmonelă", a spus Luminița Suveică, medicul șef al Centrului de Sănătate Publică.

Activitatea restaurantului a fost reluată acum câteva zile, după ce, în urma verificărilor, nu au fost depistate nereguli grave. Administrația localului susține că nu poartă nicio vină.

"Rezultatul intoxicării este undeva din afara întreprinderii noastre. Au consumat alte alimente care sunt la țară, sau în altă parte. Noi putem afirma cu certitudine că nu este din instituția noastră, restaurantul nostru, bucătăriile noastre", a declarat Tudor Proca, juristul localului.

"Produsele au fost verificate, nu știm de unde s-a întâmplat. Au fost pregătite aici, prelucrate termic", a menţionat un bucătar.

Cazul a avut loc acum două săptămâni. 43 de nuntași, printre care și mireasa, dar și nouă copii au fost internați în spital după ce au participat la petrecere.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu