Noul site care foloseşte inteligenţa artificială! Îţi poate spune ce vârstă ai şi cât de atrăgător eşti

Hot or not” a devenit mai inteligent. Un nou site, care folosește inteligență artificială (aparent), îți spune cât de bine arăți în pozele pe care le încarci și încearcă să stabilească ce vârstă ai, scrie playtech.ro.

Tot ce ai de făcut este să îți încarci poza, iar programul îți va ghici vârsta și va oferi o notă a nivelului de atractivitate astfel: poți fi „hmm…”, „OK”, „nice”, „hot”, „stunning” sau „godlike”. Site-ul a fost creat printr-un parteneriat între Computer Vision Laboratory, o companie care lucrează cu baze de date cu imagini, și echipa din spatele aplicației de dating BLINQ. Îți poți încărca poza aici, dar nu trebuie să iei prea în serios rezultatul. Chiar pe site există un disclaimer care specifică faptul că e doar de distracție, iar nivelul de atractivitate e cât se poate de subiectiv.

În plus, au folosit imagini din baza de date a utilizatorilor BLINQ pentru procesele de învățare. Asta înseamnă că raportează totul la standardele de frumusețe elvețiene.

Cei de la ShortList au folosit instrumentul pentru a vedea ce rating primesc bărbații incluși de Glamour pe lista celor mai atrăgători bărbați din 2015. Majoritatea sunt „stunning” sau „hot”, dar, de exemplu, Pharell Williams e doar „OK”, iar Robert Pattinson și Jamie Dornan sunt „godlike”.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu