Noi detalii despre accidentul rutier, produs în această noapte pe şoseaua Munceşti, în care au murit opt tineri

Embed:

Şoferul automobilului implacat în accidentul de pe şoseaua Munceşti din Chişinău ar fi fost în stare de ebrietate. Anunţul a fost făcut de către şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Igor Gori, în cadrul unui briefing de presă.

"Un automobil Renault Megan, cu opt tineri la bord, având viteză excesivă a derapat de pe traseu şi s-a tamponat într-un copac. Toţi cei opt tineri, cu vârstele cuprinse între 17 şi 24 de ani, au decedat. Conform martorilor ei au consumat băuturi alcoolice în pădurea de lângă localitatea Floreni, după care au consumat băuturi alcoolice în barul din localitate. Şoferul ar fi fost în stare de ebrietate", a declarat acesta.

Două fete învăţau la Liceul "Elena Alistar" din capitală. Alţi doi tineri de peste 20 de ani abia revenise de la muncă din Rusia. În aceată dimineaţă, unul din ei trebuia să plece spre Sankt Petersburg, iar cu această ocazie, aseară, a organizat o petrecere unde au participat toţi tinerii care au decedat. Ulterior s-au distrat într-o discotecă din localitate după care au plecat spre Chişinău unde s-a întâmplat tragedia.

Vestea că şi-a pierdut fiul a fost ca un trăsnet pentru Natalia Doloscan. "El a fost ca tatăl nostru. Eu fără soţ, el mi-a fost mâna cea dreaptă", a spus Natalia Doloscan.

"Mă împăcam mai bine decât cu sora cu dânsul", a afirmat sora băiatului, Olga.

Zinaida Popovici şi-a pierdut fiica. "Nu ştiu ce a fost. Întotdeauna venea acasă la timp. Dar aseară am sunat-o aproape de 12 şi ea nu răspundea", a relatat femeia.

Locuitorii satului Floreni sunt îndureraţi de acest eveniment tragic.

"Fată foarte cuminte, liniştită, a crescut de mică fără tată. Numai cu mămica şi frăţiorul. Mămica lucrează una singură. O mare jale. I-au luat omului un înger", a spus o femeie, plângând.

"O ştiu de mică, suntem vecini. Foarte bună fetiţă, nu-i spuneam Vlada, dar îi spuneam frumoasă. O fată înaltă, frumoasă, creştea ca din apă. E durere", a adăugat o altă doamnă.

Publika.md aminteşte că în această noapte opt persoane au decedat într-un grav accident rutier produs pe şoseaua Munceşti din Chişinău.

Ultimele articole
Social

L-au prins cu mâţa-n sac. Ce transporta un şofer într-un autocamion (FOTO)

Şoferul unui autocamion de model "Renault " a fost reţinut la postul vamal intern de control...»

Un tânăr, reţinut în plină stradă. Comportamentul l-a dat de gol în faţa poliţiştilor

Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut în plină stradă pentru consum de droguri . Totul s-a...»

INFORMAŢII REVOLTĂTOARE scoase la iveală de o anchetă a Procuraturii Generale

Persoanele condamnate pentru comiterea accidentelor rutiere şi private de dreptul de a conduce...»

Incendiu de proporţii la Rezina. Trei copii, lăsaţi fără supraveghere, s-au ales cu arsuri

Trei copii au avut de suferit în urma unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea...»

ÎNGRIJORĂTOR! Numărul bolnavilor care au căpătat diferite infecţii în spitale, CREŞTE

Peste o mie de moldoveni au contractat, anul trecut, diferite infecţii în spitalele din ţară....»

Elevii claselor a 5-a şi liceenii vor plăti mai mult pentru chiria manualelor

Elevii din clasele a V-a, care învaţă în limba română, vor plăti în acest an pentru un set de...»


Abonare newsletter
cele mai citite: 24 ore 7 zile
CHISINAU LIVE »
Newsline »
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward