Noi descoperiri arheologice! În situl de la Costești au fost găsite cinci morminte din secolul XIV

Embed:

Noi descoperiri arheologice în situl de la Costești. Acolo au fost găsite cinci morminte, care datează din secolul XIV. Acestea erau acoperite cu bârne din lemn. Este primul complex funerar de acest fel care, spre uimirea arheologilor, s-a păstrat atât de bine.

Modul în care erau acoperite mormintele au trezit curiozitatea arheologilor.

"Este o zonă densă cu morminte care au acoperământe din bârne de lemn. Lemnul, deși putrezit, vedem că s-a pătrat, totuși, destul de bine. Pe fund am identificat și resturi de rogojină sau de pânză pulverizată", a declarat Vlad Vornic, directorul Agenției Naționale Arheologice.

Specialiştii presupun că ar fi vorba despre un creștin, deoarece brațul stâng este pus pe piept.
Aceştia nu exclud că ar putea găsi şi schelete ale persoanelor de alte religii, care au populat zona în acea perioadă.

"Acest cimitir are o lungime de aproape un kilometru și se află în apropiere de orașul medieval, care datează din secolul XIV și a fost înființat de tătaro - mongoli. În opinia specialiștilor, așezarea ar fi mai veche decât orașul descoperit la Orheiul Vechi și de două ori mai mare", a relatat Nicoleta Apostol, reporter Publika TV. 

La suprafață au mai fost scoase aproape 20 de monede de bronz și 30 de cuie din fier. Acestea erau în stare profundă de descompunere şi nu puteau fi identificate cu detectorul de metale.

Autoritățile spun că situl arheologic este important atât pentru țară, cât și pentru satul Costești, care datează din anul 1573.

"Dar iată că descoperirile pe care le fac arheologii aici spun că sunt perioade istorice cu mult mai înainte, de câteva secole, 1369, ceea ce ne face să ne bucurăm că suntem și mai vechi", a spus Natalia Petrea, primarul satului Costești, raionul Ialoveni.

Deocamdată, arheologii nu au găsit mostre care ar indica denumirea orașului medieval descoperit pe șesul râului Botna.

Primăria Costești și Consiliul raional Ialoveni au alocat câte 10.000 de lei pentru a finanţa munca arheologilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu