Naţionala Rusiei a cucerit titlul european la volei masculin

Selecționata Rusiei a cucerit titlul european la volei masculin, duminică, la Cracovia, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 3-2 (25-19, 20-25, 25-22, 17-25, 15-13), în finala Euro 2017, scrie Agerpres.ro.

Rusia a ajuns astfel la 14 titluri europene (palmaresul URSS inclus), un record, la patru ani de la ultimul său succes.

Rusia, aflată printre favorite la debutul în competiție, alături de Serbia (medaliată cu bronz), Franța, deținătoarea titlului (eliminată în sferturi) și Italia (învinsă și ea în sferturi), și-a confirmat statutul și nu a cedat niciun set până în finală.

''Nationalmannschaft'', condusă de un excelent Gyorgy Grozer (cel mai bun marcator, cu 27 de puncte), la prima sa finală europeană, a oferit o replică pe măsură.

După ce a pierdut fără drept de apel setul al patrulea, Rusia s-a impus în tie-break grație superiorității blocajului său, remarcându-se Maxim Mihailov (19 puncte) și Dmitri Volkov (14 puncte).

Rusia va fi printre favorite anul viitor, la Campionatul Mondial din Italia și Bulgaria (10-30 septembrie), competiție de la care Germania va lipsi. La Campionatul European, Germania avea până acum drept cea mai bună performanță clasarea pe locul 4 (1967, 1971, 1991, 1993), însă palmaresul său cuprinde un titlul mondial (1970) și o medalie de argint la Jocurile Olimpice (1972), ambele obținute de Republica Democrată Germană. La Mondialul din 2014, Germania a câștigat medalia de bronz.

Serbia a câștigat medaliile de bronz la Europene, după 3-2 (25-17, 22-25, 19-25, 25-22, 15-12) cu Belgia în finala mică, tot la Cracovia. Pentru Serbia a fost a noua medalie europeană din 1995.

În semifinale, Serbia a ratat două mingi de meci cu Germania. Serbia rămâne astfel cu două titluri continentale, luate în 2001 și 2011.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu