Muzică, vin şi veselie pe podgoriile de la Cricova. Vizitatorii Must Fest 2017, entuziasmaţi. Goran Bregovic, întâmpinat cu ropote de aplauze

Embed:

Muzică de calitate, mult vin şi voie bună. De asta au avut parte cei care au petrecut, ieri, pe podgoriile de la Cricova. Mult aşteptatul Festival Must Fest 2017 a adunat mii de vizitatori care au rămas încântaţi de atmosferă şi s-au distrat până noaptea târziu, alături de artiştii preferaţi. Oaspetele special al serii, Goran Bregovic a fost întâmpinat cu ropote de aplauze.

Oaspeţii festivalului au fost întâmpinaţi cu un pahar de must:

"Mi se pare foarte frumos, atmosfera e plăcută, entuziasm, voie bună, oameni pozitivi, am reuşit să gustăm must şi mi-a plăcut mult".

"Noi suntem din Bulgaria, de aceea am să spun în limba bulgară. Dă, Doamne, sănătate tuturor. Foarte bun, dulce şi consistent".

Cei peste 12 mii de vizitatori au avut parte de mai multe activităţi tematice, printre care zdrobitul strugurilor cu picioarele, ateliere de creaţie şi au primit sfaturi utile de la somelieri adevăraţi.

"Vom degusta un vin alb, ca regulă se începe, după care rose şi la sfârşit un vin roşu mai astringent. Etapa vizuală, etapa de a roti, etapa de a mirosi şi ultima etapă de a primi plăcerea unui vin", a precizat un somelier.

La eveniment au fost prezenţi şi zeci de meşteri populari care şi-au etalat lucrările.

"Lucrări consacrate mustului, adică păhărele din lemn, în interior sunt prelucrate cu ceară cum era pe vremuri. Căni decorative, decorativ utilitare", a spus Grigore Păstârnac, meşter popular .

Alex Calancea Band, Guz, dar şi mai multe ansambluri folclorice au avut grijă să întreţină atmosfera de sărbătoare.

Totuşi punctul culminant al serii a fost recitalul legendarului interpret sârb, Goran Brecovici.

"Ne place mult Goran Bregovic, pentru că interpretează piese balcanice, care sunt aproape de sufletul nostru", a menţionat o vizitatoare.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un show impresionant de focuri de artificii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu