Moldova rămâne fără apă! Numărul fântânilor care au secat este în creştere

Embed:

Seceta loveşte Moldova! Aproape 10 la sută din numărul fântânilor din ţară au secat. Specialiştii de la Centrul Naţional de Sănătate Publică susţin că cel mai mult au fost afectate apele din centrul şi sudul ţării.

Potrivit specialiştilor, fântânile seacă din cauza lipsei precipitaţiilor, a temperaturilor ridicate, dar şi a utilizării iraţionale ale acestora. Asta pentru că în Moldova resursele de apă nu sunt gestionate eficient.

"Avem foarte multe localităţi unde a scăzut foarte mult nivelul apei, chiar şi au secat. Aproape 10 la sută din fântânile care au secat, în unele zone a scăzut cu până la un metru nivelul apelor din sondele arteziene, este vorba de ape de profunzime deoarece nu se mai alimentează fiindcă sunt puţine precipitaţii şi se extrage mult mai multă apă decât era prognozat la început. Trebuie să ne reorientăm la utilizarea resurselor de apă de suprafaţă", a subliniat Ion Şalaru, specialist în calitatea apei.

Apa din râurile Nistru şi Prut sunt folosite în cantităţi foarte mici, iar staţiile de tratare a apelor situate pe aceste râuri funcţionează la o capacitate de 50 la sută. În Moldova 45 la sută din populaţie nu are acces la sisteme îmbunătăţite de apă potabilă. Pe teritoriul ţării sunt peste 150 de mii de fântâni.

Ultimele articole Social

Protestatarii din faţa primăriei Chişinău AU BLOCAT traficul. Chirtoacă promite că va discuta cu ei

Protestatarii din faţa Primăriei au blocat traficul pe bulevardul Ştefan cel Mare ....»

Accident la o fabrică de lactate din Bălţi: Zece oameni au fost internaţi

Zece angajaţi ai fabricii de lactate "Incomlac" din Bălţi au fost internaţi în Spitalul din...»

Între păcat de neiertat şi anomalie medicală. Cum îşi trăiesc viaţa cuplurile homosexuale în Moldova VIDEO

Homosexualitatea există de când lumea. Dar în ţara noastră este adesea asociată cu un păcat de...»

O maşină cu ţigări de contrabandă, reţinută la vama Leuşeni-Albiţa

Un autoturism plin cu ţigări de contrabandă cu timbrul de acciz al Republicii Moldova a fost...»

Mai multe lifturi din Capitală, ATACATE DE HOŢI. "Doar specialiştii puteau face asta"

Peste zece blocuri din Capitală au rămas cu lifturile nefuncţionale, după ce bobinele de frână...»

Moldovean reţinut în Ucraina. Avea asupra sa un paşaport sovietic şi 50 de cartuşe de vânătoare

Un bărbat cu paşaport sovietic a fost reţinut , în acest weekend, în Ucraina , în apropiere de...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Violeta a spus:
email 1 email
Violeta
Sâmbătă, 04 August 2012 12:36
E mania lui Dumnezeu! Asta Dumnezeu ne pedepseste ca am permis criminalilor liberali sa acapareze ilegal puterea in Republica Moldova! Atata timp cat noi ne vom supune acestor criminali liberali atata timp Dumnezeu ne va pedepsi! Crestini sa ne unim si sa dam jos Criminalii de Filat, Ghimpu, si Lupu! Dumnezeu sa ne ajute sa infringem fiarele liberale!
răspunde
ion a spus:
email 4 email
ion
Sâmbătă, 04 August 2012 07:48
Apa este si apa mult mai buna si mai sanatoasa decat in fantani, dar se cere AUTONOMIE si INITIATIVA LOCALA - PRIMARIILE ajutate de guvern - sa obtina GRANTURI, FONDURI si sa construiasca APEDUCTE cu apa potabila si apa tehnica, de udat legumele. Apa potabila - din fantanile arteziene. Moldova are multe ape subterane nefolosite. Cine a viitata pestere de la Criva a inteles ca intre apele subterane ale Nistrului si cele ale Prutului - exista vase comunicante.
răspunde
nica a raspuns:
email 4 email
Sâmbătă, 04 August 2012 07:53
"Guralivii" liberali - de ce nu ar ajuta satele, "CONDAMNATE" prin iresponsabilitatea primarilor si consilierilor - la "SETE" si "SARACIE".
ViKtor K a raspuns:
email 4 email
Sâmbătă, 04 August 2012 08:22
cu parere de rau guvernrahatii nostri au alte "griji", beau apa numai din sticle, si se gindesc - cum sa "duca" MD in EU. Pina ei se vor gindi - majoritatea populatiei deja va fi in EU , iar restul vor muri de saracie. Imi este rusine cu asa defutati....
artur leanca a spus:
email -2 email
artur leanca
Sâmbătă, 04 August 2012 07:25
bine ca seaca, mai sanatoasa lumea v.a fi
răspunde
CHISINAU LIVE »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward