Mii de oameni muncesc în forță pentru a limita consecințele ninsorii din aprilie. Rezultatele

Embed:

Mii de oameni muncesc fără întrerupere ca să lichideze consecinţele calamității naturale din aceste zile. Autorităţile au mobilizat toate resursele disponibile ca să deblocheze drumurile înzăpezite şi barierele formate de copacii căzuți. Conducerea ţării se pregăteşte să facă faţă unei noi situaţii de criză, pentru că vremea se încălzeşte şi zăpada topită poate provoca inundaţii.  

"Rămâne a fi prioritar securitatea și siguranța cetățenilor. Arborii să fie înlăturați, în primul rând cei care blochează drumurile. După care să avem posibilitatea de curățare a acestor drumuri, reconectarea energiei electrice. Temperatura este plus afară. Toate aceste precipitații se topesc. De aceea riscurile de inundație rămân a fi valabile. "

Şeful Executivului a precizat că autorităţile au cerut ajutorul partenerilor externi.

"Am comunicat, ba chiar a fost și ințiativa noastră, dar și a partenerilor noștri externi. care sunt gata să ajute Republica Moldova în această situație. Vor fi deschise conturi unde vor veni ajutoare. Acești bani, desigur, vor fi utilizați exclusiv doar pentru eliminarea calamnităților", a precizat Pavel Filip. 


Autorităţile presupun că intemperia a făcut şi victime. O persoană a fost găsită moartă pe o stradă din Capitală. Despre alte cazuri triste a vorbit şeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari.

"Avem înregistrat un caz în oraşul Comrat. O persoană ieri s-a pornit să-şi aducă oile de la stână, dar până acum nu s-a întors acasă. Noi avem grupe implicate şi persoane implicate, inclusiv am implicat şi serviciul chinologic pentru a efectua măsuri de căutare a acestei persoane dispărute. ", a declarat șeful IGP, Alexandru Pânzari. 

Un microbuz cu 18 copii la Saharna s-a răsturnat în apropierea localității Olișcani, raionul Şoldăneşti. Din fericire, pasagerii au scăpat cu răni uşoare.

Sute de localități rămân în continuare fără energie electrică, iar mai multe porțiuni de drumuri naționale sunt blocate. Cea mai gravă situație este în raionul Căușeni, Ștefan-Vodă, Cimișlia și Hâncești.

"Acum situaţia se schimbă de la minut la minut. La moment avem înregistrate 679 de localităţi deconectate de la lumină din 22 de raioane ale ţării, preponderent din centrul şi sudul ţării. Este şi funcţionează celula de criză. În momentul în care este necesitate forţele şi mijloacele ministerului Apărării pot să iasă acolo unde este necesitate.", a declarat șeful SPCSE Mihail Harabagiu. 

Din cauza situației extreme, autoritățile au suplimentat numărul autospecialelor cu încă 100. Pentru curățarea străzilor au fost antrenate în total peste 300 de utilaje.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu