Mai mulţi adolescenţi din Moldova pregătesc un raport pentru ONU

Embed:

Cel mai frecvent încălcate drepturi ale copiilor din țara noastră sunt cel la educație și la protecție împotriva abuzurilor și violenței. Constatările aparţin unui grup de 25 de tineri din 10 raioane, care au întocmit un raport în acest sens şi urmează să-l prezinte Comitetului ONU pentru drepturile copiilor.

Timp de două luni, copiii, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, au intervievat aproape 550 de elevi, pentru a identifica problemele de bază ale acestora.

"Cele mai grave probleme pe care le-am depistat este slaba informare despre problemele bolilor cu transmitere sexuală, consumul de alcool, discriminarea copiilor cu dizabilități atât în școală, cât și în societate", a menţionat o participantă la proiect. 

Copiii susțin că statul are anumite obligații față de tânăra generație.

"Autoritățile sunt obligate să ofere copiilor un mediu sănătos, sunt obligați să întreprindă orice măsuri legislative, administrative și sociale", a spus o altă paticipantă la proiect.

Autorii raportului şi organizaţiile neguvernamentale vor monitoriza, timp de câteva luni, modul în care sunt respectate drepturile menţionate de participanţii la studiu, iar ulterior le vor prezenta la Geneva.

"Comitetul ONU urmează să compare rezultatele raportului prezentat de conducerea statului cu cele prezentate de organizațiile nonguvernamentale", a precizat reprezentantul organizație Smiljana Frick. 

Guvernul Republicii Moldova urmează să prezinte un raport despre respectarea drepturilor copiilor în anul 2015.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu