Luptă corp la corp la Ialoveni, de Ziua Limbii! Trei berbeci au fost premiul câştigătorilor

Embed:

Trei berbeci au fost puşi la bătaie în oraşul Ialoveni. Zeci de tineri sportivi din mai multe sate din raion au luptat corp la corp pentru a ridica premiile. Este pentru prima dată, când autorităţile locale organizează un Campionat de trântă, de Ziua Limbii Noastre. Potrivit acestora, trânta nu este numai o luptă, dar şi o veche tradiţie moldovenească.

La trântă au participat zeci de sportivi din trei categorii de vârstă: juniori, tineri şi seniori. Cei mai mulţi pretendenți la premii au fost cei din categoria juniorilor. Fiecare învingător din categoria sa, va merge acasă cu un berbec.

"A fost o luptă frumoasă de către adversari, mi-a plăcut nu a fost tare greu, la un nivel normal.", a zis Ştefan Tonu, câştigător.

"Am cedat un pic cu sportul, lucrului şcolii, universităţii. - Ce-o să faci cu premiul? - Îl sacrificăm cu prietenii", a declarat Victor Iovu, câştigător.

Organizatorii spun că trânta este o luptă cu o semnificaţie tradiţională deosebită pentru poporul moldovenesc.

"Aşa cum Heracles l-a urcat pe Antei sus, l-a desprins de pământ, aşa şi în lupta naţională ne străduim să-l rupem de la pământ pe adversarul nostru. Se luptă din priza cruciş, ce simbolizează că suntem creştini.", a spus Serghei Busuioc, decan Facultatea de Sport UPSM.

Potrivit tradiţiei, berbecul se oferă drept premiu câştigătorului, deloc nu întâmplător.

"Simbolizează bunăstarea ţării sau gospodăriei ţărăneşti, unde este şi lână şi carne şi lapte.", a mai adăugat decanul.

Iar la Casa de Cultură, din oraşul Ialoveni au fost organizate prezentări de carte şi expoziţii de artă. Toţi vizitatorii au fost întâmpinaţi cu colaci şi sare.

"Tematica lucrărilor este foarte diversă. Pictură de şevale şi artele decorative, reprezintă partea de jos.", a afirmat Victor Guţu, profesor al Şcolii de Arte. 

Sărbătoarea continuă în localitatea Costeşti, unde locuitorii pot vedea expoziţii de artizanat şi broderii, pot gusta din bucate tradiţionale şi pot admira ansambluri naţionale. Oaspeţii prezenţi au onorat valorile naţionale intonând imnul ţării noastre.

"Nistrul lin ce-n valuri pierde ai luceferilor sfeşnici.. "

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu