La furat cu sania! Mai multe calorifere au dispărut dintr-o școală din raionul Strășeni. Cum e posibil

Embed:

Zece calorifere au dispărut din fostul gimnaziu al satului Negrești, raionul Strășeni. Hoţii au pătruns noaptea în clădire, au încărcat caloriferele pe o sanie şi s-au făcut nevăzuţi. Poliția nu are niciun suspect deocamdată. 

Cea care a observat dispariția caloriferelor este fosta directoare a gimnaziului. Ea a alertat imediat primarul satului.

"S-au văzut urme de săniuță, cum a fost trasă săniuța și scoasă pe portița școlii. Am văzut că au fost sustrase zece calorife de mărime de aproximativ un metru, un metru 20. În gimnaziu au fost și calorifere mari, dar care au fost lăsate", a spus Elena Țurcanu, fosta directoare a gimnaziului.

Infractorii ar fi pătruns în fostul gimnaziu, forțând o fereastră din spatele clădirii. Tot pe aici ei ar fi sustras calorifele.

Sistemul de încălzire a fost instalat în anul 2012, iar după aceasta gimnaziul a fost închis. Prin urmare, caloriferele erau noi.

"Ne-a sunat la ora zece, doamna director a grădiniței de copii, doamna Elena Țurcanu, unde ne-a comunicat că noaptea trecută, cineva a furat bateriile care erau noi, nefolosite niciodată", a precizat Zinaida Panainte, primarul satului Negrești, raionul Strășeni.

Poliția a deschis o cauză penală și caută infractorii. Dacă vor fi găsiți, aceştia riscă până la cinci ani de închisoare.

"Instituția în prezent nu mai activează. Instituția era fără supravegherea paznicilor și se afla spre administrarea primăriei", a menționat Victor Braghiș, ofițer de presă al IP Strășeni.

Oamenii din sat spun că nu au văzut nimic suspect:

"Nu, nu am auzit și nu am văzut absolut nimic. Acum seara noi închidem porțile mai devreme și nu pot să vă zic absolut nimic." 

"Nu învață nimeni, de un an și ceva nu învață nimeni. Am văzut că se dărâmă școala. Nu are nimeni grijă de ea."

"Gimnaziul câțiva ani a lucrat, dar după asta peste un timp s-a închis. Mulți copii s-au dus la Strășeni la școală și din cauza asta au închis școala. Și era și paznic."

Gimnaziul din Negreşti a fost închis 2012 în urma optimizării. Acum, elevii din sat merg la şcoală în Străşeni.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu