Kliciko şi Joshua aşteaptă cu nerăbdare să se bată în ringul de pe stadionul Wembley din Londra

Spiritele se încing în ajunul celei mai aşteptate lupte de box care este programată primăvara viitoare.

Vladimir Kliciko şi Anthony Joshua aşteaptă cu nerăbdare să urce în ringul de pe stadionul Wembley din Londra, acolo unde va avea loc lupta.

"Este un eveniment special. Voi avea un adversar la fel de special. S-au vândut toate cele 90 de mii de bilete un lucru abosolut deosebit. Este un eveniment de talie mondială, pentru că va fi difuzat în peste 150 de țări", a declarat boxerul Vladimir Kliciko. 

Anthony Joshua are 27 de ani şi va lupta pentru prima dată în faţa a 90 mii de spectatori. Britanicul a afirmat că experienţa adversarului său nu îl sperie. Joshua este decis să continuie seria meciurilor fără înfrângere în boxul profesionist.

"Are avantaj doar datorită experienţei sale, iar eu sunt încă un sportiv foarte tânăr. În același timp, trebuie să muncesc pentru că am un obiectiv clar pe care trebuie să-l îndeplinesc. Trebuie să obţin victoria, altceva nu contează. Doar victoria!", a spus boxerul Anthony Joshua.

De pe urma evenimentului ce va avea loc pe 29 aprilie, organizatorii speră să obţină un venit de 37,7 milioane de dolari. Mult așteptata confruntare pentru titlul mondial al greilor va egala, astfel, recordul de audiență vechi de 80 de ani din boxul britanic.

Vladimir Kliciko, acum în vârstă de 40 de ani, a dominat categoria grea a boxului profesionist timp de mai bine de un deceniu şi a deţinut titlurile mondiale în categoriile IBF, WBA, WBO şi IBO până la înfrângerea suferită în noiembrie 2015 în faţa lui Tyson Fury.

Campionul olimpic de la Londra, Anthony Joshua are în palmares 18 lupte, toate câştigat prin knock-out.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu