John Onoje îi dă bătăi de cap lui Voronin. Liderul PCRM ar putea fi cercetat penal

Foto: mediafax.ro

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a făcut declaraţii rasiste la adresa lui John Onoje. Acuzaţia vine din partea organizaţiei Amnesty International Moldova, care susţine că pentru aceasta comunistul ar trebui să răspundă în faţa legii.

Amnesty International Moldova face un apel către procurori şi deputaţii din Parlament ca liderul PCRM să fie pedepsit.

"Un astfel de comportament este inadmisibil. Mai mult, este pasibil urmăririi penale conform legii", a declarat Cristina Pereteatcu, Director Executiv Amnesty International Moldova.

Potrivit acesteia, imunitatea parlamentară nu este o "vacă sacră" şi aceasta nu trebuie să fie folosită pentru a se spăla pe mâini.

Pe data de 18 februarie, în timp ce John Onoje făcea parte dintr-un alt grup de manifestanți de lângă Arcul de Triumf, Vladimir Voronin, în cadrul unui discurs adresat suporterilor săi în PMAN, s-a referit la culoarea pielii lui Onoje.

 

 

Ultimele articole Politică

Lupu este împotriva propunerii Guvernului de a majora salariile demnitarilor

Nu este timpul potrivit pentru legea care vizează majorarea salariilor primelor trei persoane...»

Despre shimbările care au loc în AIE şi politica transformată în business

În interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană are loc o repoziţionare de forţe . Este vorba...»

Parlamentul ar putea examina joi proiectul Legii privind egalitatea de şanse

La 25 mai Parlamentul ar putea include pe ordinea de zi a şedinţei proiectul Legii privind...»

Până la sfârşitul lunii mai am putea afla cine va fi viitorul şef al SIS

„Am informaţia că până la sfârşitul lunii mai colegii din Alianţă vor veni cu propunerea...»

AIE, între şantaj şi angajamente LIVE TEXT Fabrika

(UPDATE 22.54) Nicolae Chirtoacă: Filat a a vut o forţă când a debarcat PCRM de la guvernae. ...»

Negocierile privind soluţionarea diferendului transnistrean: Acordul de la Viena (DOC)

Site-ul Guvernului  publică un text care, potrivit sursei, reprezintă conţinutul  Acordului de...»

Articole relationate

Voronin: Voi propune ca Iurie Muntean să fie viitorul preşedinte al PCRM

Candidatura lui Iurie Muntean va fi înaintată de către Vladimir Voronin la funcţia de...»

ULTIMA ORĂ! Voronin ameninţat cu judecata de foşti colegi comunişti

Consilierii socialişti Elena Danu şi Piotr Danţov condamnă declaraţiile liderului PCRM, Vladimir...»

(VIDEO) Voronin despre liderii AIE: În sfârşit au renunţat la acel referendum nenorocit. Nu îi duce capul de nimic

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, susţine că meritul de a determina Alianţa pentru Integrare...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Alex a spus:
email -1 email
Alex
Marţi, 21 Februarie 2012 16:35
mai da tu esti fatarnic sau scintit la cap cu totul? da cind au venit rusii si au inceput sa ne spuna ei ce limba sa vorbim la noi in tara, unde erai tu atunci ???? ca pe timpurile celea chiar mie la magazin daca ma adresam in limba in care vorbeam acasa cu parintii si rudele (nu conteaza cum ii zici tu romana sau moldoveneasca) iar vinzatoarea era una de prin siberia, apai eu nu mai vedeam nimic si in fata imi ziceau : uje netu, desi altuia ii dadea..., unde erau tu atunci ''patriotule'' ???
răspunde
скут a raspuns:
email -1 email
Marţi, 21 Februarie 2012 19:14
... de unde stii ca era din Siberia,te-ai uitat in pasaport? dar ce asa dificit a-i vrut sa cumperi si nu ti-a ajuns,stiu ca pe vremurile celea pe cind eram in URSS era si piine si la piine,nimeni nu a murit de foame si nu am vazut cozi nici la un magazin,numai tu scormolesti in gunoi cu speranta,ca ve-i gasi ceva mai bun,Tu priveste acum ce se petrece,numai citi saraci,citi au ingetat,citi copii nu mai merg la scoala etc,dar tu ce fel de "patriot"esti cind vezi numai burta proprie si nu-ti pasa de nimic ori" casa imi este la periferie"
Alex a spus:
email 1 email
Alex
Marţi, 21 Februarie 2012 16:05
pentru ckyt, continuare la cele expuse mai jos : ... de asa zisi ''pacificatori rusi''. Din toate astea reiese ca multi sau scintit la creier.
răspunde
Alex a spus:
email 1 email
Alex
Marţi, 21 Februarie 2012 16:02
pentru ckyt, continuare la cele expuse mai jos : ... incerci a scormoli orice fisura intru a indruga ''povesti cu zmeul'' astfel dupa cum si sunt obisnuiti sa faca oamenii fatarnici alde comunistii. Si inca mai ai nas sa spui ca guvernantii cu cetatenie romana distrama societatea..., societatea o distrama cei ca si tine, in special cei care se uita la rusia ca la o ''MANA CEREASCA'', si uita de toate relele pe care moscova lea facut pe pamintul acesta, dar mai regretabil e faptul ca voi sunteti ca zombati si chiar incercati sa justificati toate relele ce vin din partea rusiei imperialiste, chiar cazul recent cu baiatul impuscat de pacificator, unde ambasadorul rusiei spunea minciuni grosolane fara macar sa roseasca si fara macar sasi ceara scuze de cele spuse nemaivorbind de incidentul regretabil, iar cei ca si tine au justificat actiunile soldatului numai ca sa nu para cumva patata imaginea rusiei in RM, unii chiar aici pe blog au si cerut majorarea nr. de asa zisi ''pacific
răspunde
Alex a spus:
email 1 email
Alex
Marţi, 21 Februarie 2012 15:57
pentru ckyt : rusinoasa pentru ca multi politicieni ca voronin isi permit sa procedeze dupa cum se vede, iar de la asa oameni nu te poti astepta sa faca ceva bun pentru tara, caci timp de 8 ani au demonstrato deja, si pentru ca exista asa oameni rasisti si xenofobi ca tine crescuti si mosteniti de la sovietici pe care acuma rusii ii sustin! Si nu inteleg de ce te legi tu acuma de Romania si cetatenia romana? Oare am scris ceva care sa arate ca sunt din RO, sau am spus ceva despre cei cu cetatenie RO sau RU? Holbeaza ochii la ce am facut apelul catre oameni..., eu am acuzat rasizmul si xenofobizmul si am apelat la ANTIDISCRIMINARE (indiferent ca esti alb, negru, roman sau rus) si am dat exemple cine sunt acele persoane, eu am apelat la bunul simt al oamenilor, nimic mai mult, si nu am incercat sa fac politica!!!! Iar tu .... ! se vede ca nu-ti place adevarul, iar dat fiind faptul ca mesajul meu a fost unul adecvat, corect, si fara insulte, incerci a scormoli orice fisura intru a indruga
răspunde
скут a raspuns:
email 1 email
Marţi, 21 Februarie 2012 18:08
...prea o faci pe-adesteptului,nu a fost vorba de baiatul decedat si eu regret nu mai putin ca tine,patriotule,a fost vorba de ceia ca-ti este rusine de RM,ti-am raspuns sincer,ca RM e tara rusinoasa,ca avem asa "patrioti" ca tine,care scurma in desert,si sunt impotenti de a face acasta tara, sa ma mindresc cu ia.si te mai rog sa citesti atent si mai apoi sa la-si coment.
ottofonblock a spus:
email 1 email
ottofonblock
Marţi, 21 Februarie 2012 12:31
pentru **ottofonbick** ce e flacauas,te zgirie adevarul pe fatsa?incepind cu transnistria si terminind cu Vadim Pisari(dumnezeu sa il Ierte)au facut tot ceau vrut,si daca nu ti place ceva...stii tu mai departe
răspunde
Alex a spus:
email 3 email
Alex
Marţi, 21 Februarie 2012 11:55
Oameni buni !!!! cei cu voi???? stau si ma uit la comentariile voastre rasiste si imi pun miinile in cap !!!! si mai mult ma ingrijoreaza faptul ca se gasesc multe persoane care dau laikuri la tot rasizmul asta . In asa caz cu ce va socotiti voi mai buni ca criminalii de fascistii sau criminalii de sovietici xenofobi (care au practicat genocidul in diferite teritorii ocupate de ei, pentru supunerea si rusificarea popoarelor) si rusii romanofobi care nici macar nu au temei real pentru ura ??????? Oare nu doriti o tara democratica? caci asa cum comunistii au dreptul la protest asa si el are dreptul sa protesteze indiferent de culoare si natiune , cu atit mai mult ca e cetatean al rusinoasei R. Moldova! Iar in caz ca nu o sarealizati aceste lucruri, atunci ori sunteti cu un creier de nivelul maimutei ori va incadrati in una din categoriile pe care le-am mentionat mai sus !!!!
răspunde
скут a raspuns:
email 3 email
Marţi, 21 Februarie 2012 12:52
... Si de ce ma rog"rusinoasa RM",atunci luati-l la voi in RO.Stiu de ce zici"rusinoasa RM",pentru ca avem astfel da guvernanti in RM,majoritatea cu cetatanii RO,d-lor nu-si dau seama ce fac,dar ce ramine sa fie mai trist,e ca au distrasmat societatea in doua tabere:moldoveni si romini.
GOGO a raspuns:
email 3 email
Marţi, 21 Februarie 2012 16:12
VEZI CA-TI SPUNE SI TIE VORONIN VRE-O DOUA VORBE AMUS.
oleg a spus:
email -2 email
oleg
Marţi, 21 Februarie 2012 09:44
Onoje trebu sal traga la raspundere pe Voronin la curtia europiana.
răspunde
ioana a spus:
email 0 email
ioana
Marţi, 21 Februarie 2012 09:26
asa ii trebuie lui Voronin , lasa sa vada cine este Onoje...saracul de el
răspunde
GOGO a spus:
email 1 email
GOGO
Marţi, 21 Februarie 2012 08:45
DATII CREZARE VA ROG CA ERA BEAT CIND A SPUS VORBELE ACESTEA.
răspunde
Gigi a spus:
email 0 email
Gigi
Luni, 20 Februarie 2012 23:34
Publika, voronin nu doar s-a referit la culoarea pielii ci a mai facut aluzii la faptul ca acesta ar fi maimuta spunand "acest negru coborat din copac". E ceva extrem de grav. Sa-l intrebati pe voronin de unde a coborat Obama.
răspunde
Citeste mai multe comentarii afişează următoarele 10 comentarii Citeste mai multe comentarii
Citeste mai multe comentarii afişează toate comentariile Citeste mai multe comentarii
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
cele mai: citite comentate
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward