Îngheaţă apa în casă de frig: O familie din Orhei trăieşte într-o locuinţă fără geamuri

VICTIMELE GERULUI
Embed:

Îngheaţă apa în casă. Este cazul familiei Sandulache, din satul Vâşcăuţi, raionul Orhei. Oamenii locuiesc într-o încăpere ce nu are nici măcar geamuri, iar energie electrică nu au avut niciodată.

Săraci lipiţi pământului. Aşa trăiesc membrii familiei Sandulache. Trei persone se înghesuie într-o odaie de 20 de metri pătraţi. Nu au nimic de mâncare şi nici lemne de foc. De ceva timp, nu mai primesc niciun ajutor social de la stat, pentru că, acum trei luni, nu au mers să depună o cerere la Primărie. Pe de altă parte, primarul din sat spune că această familie beneficiază de fiecare dată de ajutor social, iar pentru lemne primesc lunar câte 200 de lei.

"Li s-a dat cărămidă pentru construcţia unei sobe, soba li s-a făcut gratuit. Li s-a propus să se mute în altă casă unde sunt toate condiţiile, însă ei nu au vrut, nu ştiu care e cauza", spune primarul din Vâşcăuţi, Iurie Ceban.

Autorităţile publice locale au fost atenţionate de către Guvern să monitorizeze persoanele singuratice şi cele social vulnerabile. Cu toate acestea, în satul Jora de Sus din raionul Orhei, gerul a mai facut o victimă. A îngheţat un bărbat de 40 de ani care locuia într-o casă părăsită, cu geamurile sparte. Vecinii spun că, de la începutul iernii, acesta nu a făcut focul în sobă niciodată, pentru că nu avea lemne.

Nici primarul şi nici asistentul social nu au fost de găsit pentru a comenta cazul.

Ultimele articole Social

Şleahtiţchi nu renunţă la Istoria Românilor: Este în beneficiul tuturor

Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, rămâne pe poziţie. Oficialul susţine că disciplina...»

Proprietari cu acte în regulă. Încă 19 familii din Nemţeni au primit documente pentru case noi

Aproape 20 de familii din satul Nemţeni, raionul Hânceşti au primit astăzi acte pentru...»

Sat nou fără apă potabilă. Oamenii aşteaptă ploaia pentru a-şi face rezerve

Parcug câţiva kilometri până la o sursă de apă potabilă , iar cei mai neputincioşi se roagă să...»

Campania "Copiii văd, copiii fac" aminteşte părinţilor că drepturile micuţilor nu se rezumă la o îngheţată

Campania "Copiii văd, copiii fac" va reaminti părinţilor că drepturile micuţilor nu se rezumă...»

Atenţie! Strada Columna va fi ÎNCHISĂ până la sfârşitul verii. Cum va circula transportul

În perioada 23 mai – 31 august 2012, traficul rutier pe strada Columna din Capitală, în...»

Reglare de conturi între şapte elevi moldoveni şi trei români, la un liceu din Iaşi VIDEO

Reglare de conturi între câţiva adolescenţi din Moldova şi alţi trei din România . Tinerii...»

Articole relationate

Frig afară, frig şi în grădiniţă: Copiii îngheaţă pentru că sistemul de încălzire a fost instalat incorect

Frig afară, frig şi în grădiniţă. Deja de cinci ani, copiii din satul Făgureni, raiounul...»

(VIDEO) Soldat dojenit de ministrul Apărării: Dacă e frig, aşa şi spune. Dar vom trece şi prin asta, aşa sunt militarii

Gerul a mai redus din programul celor aproape 400 de militari din Brigada de Infanterie...»

Gerul dă bătăi de cap producătorilor de îngheţată: Numărul vânzărilor a scăzut considerabil

Vânzările de îngheţată au scăzut cu 60 la sută în prima lună a acestui an. Gerul de afară...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward