În Parlamentul moldovenesc: Deputaţi care nu au înaintat niciun proiect de lege şi nu au participat niciodată la dezbateri

Foto: arena.md

Parlamentarii moldoveni au devenit mai disciplinaţi şi mai implicaţi în procesul decizional la şedinţele în plen. Este constatarea făcută de experţii de la IDIS Viitorul, care au prezentat, azi, raportul de evaluare a eficienţei activităţii Legislativului în sesiunea septembrie-decembrie 2011.

Potrivit raportului, în perioada vizată, aleşii poporului au dus la bun sfârşit trei pătrimi din volumul de lucru prevăzut, faţă de 45% din sesiunea precedentă. Expertul politic Veaceslav Berbeca precizeză, însă, că deşi activismul deputaţilor a crescut, sunt, totuşi, aleşi ai poporului care par să fie total deconectaţi de la procesul legislativ: „16 deputaţi nu au participat niciodată la dezbateri parlamentare, 12 – nu au adresat niciodată o întrebare sau propunere, ceea ce denotă lipsă de interes”.

O altă problemă ţine de cunoaşterea iniţiativelor legislative.Marea majoritate a deputaţilor, cu excepţia celor din comisia care a venit cu propunerea de includere, nu cunoştea în prealabil care este conţinutul şi logica proiectului de lege”, afirmă Veaceslav Berbeca. Pe de altă parte, un deputat din cinci nu a venit niciodată cu o iniţiativă legislativă, ceea ce pune sub semnul îndoielii competenţa persoanei respective.

Conform constatărilor experţilor, comisiile permanente, chiar dacă s-au întrunit uneori mai des decât a fost planificat, nu au fost la fel de generoase în a oferi publicului informaţii despre cele discutate. Astfel, pe site-ul Parlamentului nu sunt plasate stenogramele de la şedinţe.

Totodată, nu există o inventariere a petiţiilor venite de la cetăţeni care au devenit proiecte de lege, fapt ce ar arăta în ce măsură procesul legislativ este conectat la necesităţile şi aşteptările oamenilor: „Până la urmă, rolul deputaţilor este de a comunica permanent cu cei cărora le datorează mandatul şi nu se rezumă la declaraţii politice în plen”, este de părere politologul Eduard Ţugui. Pentru a creşte eficienţa instituţiei parlamentare, IDIS „Viitorul” recomandă adoptarea unui sistem electoral mixt, în care jumătate din deputaţi să fie aleşi pe circumscripţii uninominale.

Ultimele articole Politică

Lupu este împotriva propunerii Guvernului de a majora salariile demnitarilor

Nu este timpul potrivit pentru legea care vizează majorarea salariilor primelor trei persoane...»

Despre shimbările care au loc în AIE şi politica transformată în business

În interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană are loc o repoziţionare de forţe . Este vorba...»

Parlamentul ar putea examina joi proiectul Legii privind egalitatea de şanse

La 25 mai Parlamentul ar putea include pe ordinea de zi a şedinţei proiectul Legii privind...»

Până la sfârşitul lunii mai am putea afla cine va fi viitorul şef al SIS

„Am informaţia că până la sfârşitul lunii mai colegii din Alianţă vor veni cu propunerea...»

AIE, între şantaj şi angajamente LIVE TEXT Fabrika

(UPDATE 22.54) Nicolae Chirtoacă: Filat a a vut o forţă când a debarcat PCRM de la guvernae. ...»

Negocierile privind soluţionarea diferendului transnistrean: Acordul de la Viena (DOC)

Site-ul Guvernului  publică un text care, potrivit sursei, reprezintă conţinutul  Acordului de...»

Articole relationate

Jos Parlamentul, nu şi leafa: Comuniştii îşi ridică lunar salariile, deşi spun că actualul Legislativ este nelegitim

Deşi strigă în gura mare că actualul Parlament este nelegitim şi cer dizolvarea lui,...»

Gata cu vacanţa! Deputaţii se întrunesc astăzi în prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară

Aleşii poporului revin la şedinţele plenare ale Legislativului. Astăzi începe prima şedinţă a...»

Pauză în Parlament: AIE discută despre instanţele economice

Deputaţii au luat o pauză , pentru a discuta, în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană,...»


Comentarii
Nume*
Email*
Text*
Cod*
capcha
comentariu nou
Andrei TARUS a spus:
email 0 email
Andrei TARUS
Joi, 08 Martie 2012 21:52
VA ROG SA-MI SPUNE-TI LA SATENII SATULUI MANA JUDETUL ORHEI CIND SE V,OR TERMINA PORCARIILE PRIMARULUI FATA DE SATENI
răspunde
Vlad a spus:
email 0 email
Vlad
Miercuri, 22 Februarie 2012 22:10
Concluzia.
De redus numarul de mincai de la 101 la 51, sau 21. Si totul va fi bine. Mai putini mincai la treuca Statului si mai mult folos.
răspunde
roman a spus:
email 1 email
roman
Miercuri, 22 Februarie 2012 20:31
nu am auzit nici o decizie din parlamentu actual in afara de interesele particulare
răspunde
CHISINAU LIVE »
OPINII VOXPUBLIKA »
Newsline »
Abonare newsletter
Solutie tehnica si design
Strategy & Technology For Digital Publishing
Mentenanta si dezvoltare
Fast Forward