"Îl voi acţiona în judecată!" REPLICA lui Mihai Ghimpu adresată unui analist din România

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este supărat pe analiştii din România. Cel puţin asta a dat de înţeles în cadrul conferinţei de presă organizate astăzi, în care a anunţat că îl va acţiona în judecată pe fostul consilier prezidențial din România, Iulian Fota.

Ghimpu susţine că Fota i-a denegrat imaginea de politician când a declarat în cadrul unei emisiuni televizate, că este implicat în schemele de furt ale celor trei bănci. 

"Afirmaţiile îmi prejudiciază imaginea. Am sesizat Consiliul Coordonator al Audiovizualului din România să ia măsuri cuvenite. Îl voi acţiona în judecată pe toate căile din România", a spus Ghimpu.

Totodată, liderul liberalilor condamnă atitudinea formatorilor de opinie din România faţă de unionism.

"Salutăm formatorii de opinie din România să comenteze disputele politice din Moldova, dar nu accept dezinformarea. La o televiziune din Bucureşti, George Simion a fost atacat că face diversiuni şi jocuri ruseşti atunci când vorbeşte de reunificarea românilor. Românismul şi unionismul nu sunt disensiuni, ci opţiuni care întrunesc din ce în ce mai mulţi susţinători", a declarat Ghimpu. 

Totodată, Ghimpu a reiterat faptul că integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană poate fi realizată doar prin unirea Moldovei cu România. 

PUBLIKA.MD aminteşte că în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune B1.ro, fostul consilier prezidențial din România Iulian Fota l-a acuzat pe Mihai Ghimpu că ar fi implicat în schema frauduloasă prin care au fost sustraşi bani din BEM prin intermediul creditelor neperformate. 

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu