Hackerii interceptează dispozitivele de monitorizare a bebelușilor

Tehnologia ne face viaţa mai uşoară, dar poate deveni şi cel mai negru coşmar. Părinţii folosesc tot felul de dispozitive ca să-şi monitorizeze de la distanţă copiii, dar sunt neglijenţi şi nu realizează la ce riscuri îi expun. Pentru că folosesc parole simple, hackerii au ajuns să intercepteze camerele şi microfoanele sistemelor şi să-i spioneze pe bebeluşi sau să le vorbească în toiul nopţii, scrie digi24.ro.

Orice dispozitiv care se conectează la internet poate fi interceptat, spun specialiştii. În miezul nopţii, o femeie din Marea Britanie a trăit coşmarul pe pielea ei. A auzit voci ciudate în camera copilului, a văzut cum camera de supraveghere se rotea în toate direcţiile, iar un necunoscut îi vorbea copilului.

Camera şi microfonul erau controlate de la distanţă, interceptate în mod ilegal.

În ultima jumătate de an, zeci de astfel de cazuri au fost raportate în Europa şi Statele Unite, după ce indivizi necunoscuţi, cu ceva cunoştinţe în domeniul IT, au spart codurile de siguranţă ale sistemelor de monitorizare a copiilor. Specialiştii susţin că responsabili sunt chiar părinţii. Tot ei s-ar putea proteja, dacă nu ar alege pentru dispozitive parole uşor de ghicit, precum „1234” sau „admin1234”.

Indivizii care accesează ilegal sistemul video din camerele copiilor nu au întodeauna ca scop glumele proaste sau să-i sperie pe cei mici. Cei mai mulţi sunt căutaţi acum pentru pornografie infantilă. În România nu sunt deocamdată plângeri legate de acest tip de spionaj. Poliţiştii lucrează însă la sute de cazuri cu perversiuni sexuale filmate.

Autorităţile au identificat între 500 şi 1.000 camere de supraveghere nesecurizate în fiecare ţară, inclusiv în România.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu