GROAZNIC! Drama copiilor care fug de război și ajung să fie bătuți și torturați

Sclavia sau exploatarea sexuală sunt cel mai adesea ceea ce îi așteaptă pe migranții minori neînsoțiți, dintre care Europol estimează la 10.000 numărul celor cărora li s-a pierdut urma, potrivit jurnalistului italian Luca Attanasio, care a abordat acest subiect într-o carte lansată recent, scrie antena3.ro.

"În timp ce anchetam fluxurile migratorii spre Europa, mi-am dat seama de prezența în cadrul acestui fenomen a copiilor tot mai tineri. Inițial, era vorba despre minori însoțiți de câte un adult, o cunoștință, dar din nefericire, în ultimul timp, asistăm la o adevărată explozie a fenomenului minorilor singuri", a declarat autorul cărții. 

Pentru zecile de mii de persoane care își părăsesc țara, singurul mijloc la care își permit să apeleze pentru a face călătoria îl reprezintă "traficanții, mafiile transnaționale care gestionează aceste fluxuri planetare". 

"Familiile care fac proiectul de a-l trimite pe unul dintre ai lor în Europa, chiar punându-și la un loc toți banii, nu reușesc niciodată să-i satisfacă pe traficanți pentru că sumele care li se pretind nu pot fi adunate decât în mai multe vieți. Deci, ele se îndatorează, sunt reduse la starea de sclavie, ele și copiii lor, pentru vreme îndelungată", a subliniat jurnalistul italian. 

Totodată, Luca Attanasio a spus că atunci când este vorba despre minori, drama este şi mai mare: "Acești copii sunt obligați să intre în contact cu mafii, să le încredințeze voiajul lor și să asiste la scene de extremă violență. Ei sunt torturați, bătuți în repetate rânduri și își văd însoțitorii murind în timpul călătoriei. Acești copii sunt reduși la condiția de sclavi în timpul voiajului, dar adesea și mult timp după acesta".

Potrivit lui Attanasio, din nefericire pentru acești copii, ei sfârșesc foarte frecvent prin a fi constrânși să se prostitueze în condiții inimaginabile.

Pe aceeaşi temă:

Lasă un comentariu